VIDEO Harry a făcut-o pe Meghan să plângă la un eveniment major? Iată dovada!

Actualizat:

Mariajul Ducilor de Sussex ține întotdeauna prima pagină a publicațiilor internaționale, iar zvonurile legate de relația lor au fost tot timpul de mare interes pentru public și presă. Chiar s-au certat cei doi soți regali în public, la un eveniment de mare amploare?

image

Nu de puține ori a scris presa din străinătate despre suișurile și coborâșurile din căsnicia Prințului Harry cu Meghan Markle. Ba așteptăm despărțirea iminentă, ba cei doi soți regali se sorb din priviri de parcă nu-i nimeni prin jurul lor, așa cum ne-a fost dat să observăm la Invictus Games 2023. Care e, mai exact realitatea între ei doi? Chiar întâmpină dificultăți de ani de zile și n-au ezitat să le expună în văzul lumii?

Admiratorii regali sunt convinși că Harry a făcut-o să plângă pe Meghan când i-a adresat niște cuvinte deloc plăcute la un mare eveniment regal la care au luat parte cu ani în urmă, când încă făceau parte din familia regală britanică.

Nu-i mai arde nimănui de râs! Cuplul regal, extrem de serios la Trooping the Colour, în 2019.

image

Aceștia susțin că prințul i-a adus lacrimi în ochii soției sale chiar atunci când perechea regală se afla pe balconul Palatului Buckingham, la Trooping the Colour, pe 8 iunie 2019. Susținătorii monarhiei sunt de părere că cuplul regal s-a certat în timp ce urmărea, cu dezinteres vădit, parada avioanelor britanice, iar Meghan, sensibilă cum e ea, a început să plângă.

În filmulețul de la eveniment, se vede cu ochiul liber cum Harry stă în spatele lui Meghan, iar ea se întoarce spre el ca să vorbească cu soțul ei. Cei doi schimbă câteva cuvinte, apoi ducesa își întoarce privirea și are pe față o expresie serioasă. De fapt, nu solemnitatea momentului a impresionat-o pe Meghan atunci, ci replica acidă a soțului ei a făcut-o să lăcrimeze.

Meghan încearcă să-și păstreze zâmbetul, în timp ce Harry este extrem de serios.

image
Mai multe pentru tine...

Chiar în acel moment, când evenimentul era urmărit la TV în direct, comentatorul regal Richard Fitzwilliams, a dezvăluit, pentru Insider, că schimbul de cuvinte dintre cei doi soți n-a fost deloc unul plăcut. „Unul dintre scopurile membrilor familiei regale e să se asigure că toate aparițiile lor publice au loc așa cum trebuie, cum a fost plănuit și fără nici cel mai mic incident. În acest caz, se vede cu ochiul liber că n-a fost un dialog fericit între cei doi”, a conchis acesta.

„Să sperăm că n-a fost nimic mai mult decât o neînțelegere, dar, chiar și așa, nu se cade să atragi atenția asupra niciunei neînțelegeri personale atunci când te aflii în balconul Palatului Buckingham”, a ținut acesta să adauge.

Ceea ce s-a speculat ulterior e că Harry i-ar fi spus lui Meghan, pe un ton destul de tăios, să respecte regulile regale, să se întoarcă spre public, iar ea execută exact ce-i spune el, dar clipește în continuu apoi, ca și cum lăcrima și încerca să-și revină după indicațiile dure ale soțului ei. Iată mai jos întregul moment!

foto - GettyImages

video - YouTube



Recente pe Ok! Magazine

Regele Felipe și Regina Letizia prinși în criza incendiilor din Spania   profimedia 1118969966 jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Charlene și Albert de Monaco profimedia 0800209607 jpg
Carole și Michael Middleton James și Alizee și Pippa GettyImages 2188575855 jpg
Împăratul Napoleon Bonaparte și amanta sa poloneză, Contesa Maria Walewska   FOTO Profimedia jpg
Regele Felipe și Regina Letizia în Palma de Mallorca, Foto Profimedia (2) jpg
moza jpg
Prințul Mirko al Bulgariei are o relație discretă cu Marta Embid (4) jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Prințesa Marie Chantal a Greciei arhivă GettyImages 2603274 jpg
curtezana Ninon de L'Enclos  foto   Profimedia prelucrată cu AI jpg
Prințul Charles și Prințesa Diana logodiți   GettyImages 2228947642 jpg
Kate Middleton, Pippa Middleton  foto   Profimedia jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370262 jpg
Prințul Andrew alias Andrew Mountbatten Windsor   GettyImages 2235212218 jpg
Mary și Frederik la plajă foto Profimedia jpg
Vită Stroganoff sau Vită Stroganov, rețetă a bucătarului contelui Pavel Stroganov   FOTO Profimedia jpg
Regina mama Elisabeta profimedia 0118701781 jpg