„Iată că m-am întors”! Revenirea Genovevei Casanova, presupusa amantă a Regelui Frederik al Danemarcei

Genoveva Casanova, care a fost fotografiată cu Regele Frederik al Danemarcei la Madrid, în octombrie anul trecut, a revenit pe Instagram după ce a luat o pauză de la viața online.

Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg

În vârstă de 47 de ani, Genoveva Casanova a revenit pe Instagram, unde a distribuit mai multe fotografii cu ea în care zâmbește la soare după ce și-a plimbat câinele în natură. În dreptul pozelor, ea a scris: "Bună ziua tuturor! Iată că m-am întors!

Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care au ținut la mine în ultimul an, celor care au înțeles absența și tăcerea mea și celor care mi-au trimis mesaje de dragoste și sprijin. Nu aveți idee cât de mult a însemnat pentru mine. Vă mulțumesc foarte mult!

Au fost câteva luni în care am avut nevoie de liniște și pace, dar deja fac tot ce pot pentru a putea reveni încet-încet la viața mea normală și pentru a-mi îndeplini angajamentele de la serviciu. Încă o dată, un milion de mulțumiri! Taj și cu mine vă lăsăm cel mai frumos zâmbet cu câteva fotografii de la plimbarea noastră din această după-amiază și vă dorim o noapte foarte bună".

Retragerea din mediul online a Genovevei Casanova a intervenit după ce în toamna anului trecut revista spaniolă Lecturas a publicat imagini cu aceasta alături de Regele Frederik al Danemarcei, pe atunci prinț moștenitor. La vremea respectivă ea a negat că ar avea vreo relație romantică cu monarhul, în timp ce palatul regal danez nu a făcut niciun comentariu.

Cei doi au văzut împreună galerie de artă din Madrid, iar după ce au vizitat expoziția, Regele Frederik și Genoveva Casanova s-au plimbat prin Parcul El Retiro și au luat împreună o cină la restaurantul "El Corral de la Morería", în inima Madridului.

De curând, publicația spaniolă Hola a relatat că Regele Frederik a vizitat Madridul, în urmă cu trei săptămâni, vizita fiind una privată. Nu se cunosc alte detalii despre călătorie, dar se înțelege că regele vizitează regulat Spania.

Genoveva Casanova a fost căsătorită anterior cu călărețul Cayetano Martínez, care este actualul conte de Salvatierra și duce de Arjona. S-au căsătorit în 2005, dar au divorțat trei ani mai târziu. Fostul cuplu are doi gemeni, pe Luis și Amine, în vârstă de 22 de ani.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg