Iată cum arată casa pe care Regina Elisabeta a primit-o cadou în anul 1932. Era locul ei preferat de joacă VIDEO

Actualizat:
regina elisabeta jpeg

În anul 1932, Regina Elisabeta şi George al VI-lea, părinţii Reginei Elisabeta a II-a, au primit, drept casă la ţară, Royal Lodge, din Marele Parc de la Windsor. În curtea casei, locuitorii din Ţara Galolor au pregătit şi o căsuţă în miniatură, Y Bwthyn Bach (The Little Cottage), pe care i-au oferit-o actualei Regine a Marii Britanii pe vremea când aceasta avea doar şase ani.

image

Micuţa casă a Reginei Elisabeta era locul ei preferat de joacă, iar acolo petrecea foarte mult timp alături de sora ei, Prinţesa Margareta. Casa, în care orice om putea locui fără nicio problemă, are o bucătărie, un living, un dormitor şi o baie, toate complet mobilate. Mai mult decât atât, în casă există apă caldă, apă rece, gaze şi curent electric.

Potrivit celor de la Hello, casa a avut parte şi de momente mai puţin plăcute, trecând printr-un incediu, însă totul a fost renovat, fiind unul dintre puţinele cadouri primite de un membru al familiei regale care reuşeşte să se menţină la fel de nou, chiar şi după 86 de ani de la primire. Mai mult decât atât, se pare că toţi micuţii care fac parte din familia regală s-au bucurat de căsuţa primită de Regină în anul 1932, iar cea mai ataşată de locuinţă este Prinţesa Beatrice.

„Este cea mai luxoasă casă de joacă pe care am văzut-o vreodată. Am fost destul de norocoasă să mă joc aici“, a spus Beatrice. Prinţesa a adăugat că a dus în micuţa casă o colecţie de ursuleţi de pluş.



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg