Îi stă bine în colanți! Regina Mary a Danemarcei a alergat la maraton alături de Frederik și copiii lor

La fiecare apariție, Regina Mary a Danemarcei impresionează cu ținutele ei elegante, însă iată că de data aceasta, când a alergat la un maraton, a purtat colanți și pantofi sport!

Regina Mary în colanți Foto Profimedia (2) jpg

Regele Frederick al Danemarcei e pasionat de sport, în special de alergare, un hobby pe care l-a transmis întregii sale familii. An de an, monarhul își dragostea pentru acest sport în fiecare an, participând la Royal Run, o cursă caritabilă care acum, în mai 2024, a avut loc în cinci orașe diferite: Aarhus, Kalundborg, Brønderslev, Fredericia și Copenhaga.

La ora 10.20, Regele Frederik al Danemarcei și-a început ziua de maraton în Fredericia. Acolo, șeful statului danez a deschis competiția și a alergat puțin peste un kilometru. Ziua sa nu s-a încheiat aici, deoarece la ora 10.30 s-a deplasat la Aarhus, unde a alergat încă cinci kilometri, iar în jurul orei 19.00 a încheiat evenimentul la Copenhaga cu o cursă de zece kilometri.

Între timp, soția lui, Regina Mary, a alergat cinci kilometri în Kalundborg. La ediția din acest an s-a înregistrat o participare record, cu un total de 95.000 de persoane înscrise la eveniment. După ce a trecut linia de sosire, ea s-a bucurat să socializeze cu unii dintre cetățenii adunați acolo.

Cei doi câini care o însoțesc de obicei pe Regina Mary în sesiunile sale de antrenament nu au fost prezenți la maraton. „Cei doi tovarăși de cursă sunt dezamăgiți că nu au putut participa", a declarat cu umor Regina Mary într-o postare pe Instagram. 

Prinții Christian (18 ani), Isabella (17 ani) și gemenii Vincent și Josephine (13 ani) au luat, de asemenea, parte la această aventură. Moștenitorul tronului a parcurs în municipiul Brønderslev o porțiune de puțin peste un kilometru.

Pe lângă participarea la cursă, Christian al Danemarcei a avut ocazia să încerce și alte discipline sportive distractive și unice, cum ar fi disc-golf și săritura de 12 metri de mare viteză.

Prințul Christian e moștenitorul tronului danez. La vârsta de 18 ani, el se bucură de popularitate, la maraton mulți tineri au intrat în conversație cu el.

Foto: Instagram Casa Regală Daneză, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg
Sofia Palazuelo Leonor și Sofia profimedia 1142684804 jpg
Prințul Albert al II lea și Prințesa de Hanovra, însoțiți de Charlotte Casiraghi, Foto Micha ël Alesi, Palatul Prințului jfif
Harry Meghan Nottingham 15 October 2026, profimedia 0578638679 jpg
Regele Edward al VII lea și Regina Alexandra  profimedia 0166621141 jpg
Regele Alfonso și Regina Victoria Eugenia de Battenberg, 1910   profimedia 0138140523 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul William, Andrew Mountbatten Windsor, Prințul Edward   GettyImages 1243370030 jpg
FotoJet Lola jpg