Imagine emoționantă și adorabilă cu cățeii Corgi ai Reginei Elisabeta, la un an de la moartea suveranei

Superbele patrupede ale Reginei Elisabeta a II-a au rămas în grija fostei sale nurori, Sarah Ferguson. Ducesa de York a beneficiat din plin de terapia superbă pe care doar blănoșii o pot oferi, în cele mai grele momente ale vieții sale.

regina caini corgi 0 jpeg

Pe bună dreptate, se spune că în viață nimic nu e întâmplător. Sau bine faci, bine găsești. Adorații căței Corgi ai răposatei regine au ajuns, încă de acum un an, în grija fostei soții a Prințului Andrew, Sarah Ferguson. Și întâmplarea a făcut ca exact Ducesa de York să treacă printr-o mare cumpănă a vieții, pe care a depășit-o mai ușor avându-i alături pe Muick și Sandy.

muick sandy corgi regina elisabeta inmormantare windsor sursa captura youtube jpg

Cățelușii i-au fost alături Elisabetei, când s-a stins pe 8 septembrie 2022 la Balmoral. Apoi au participat la înmormântare, iar în privirile lor chiar se citea tristețea. Ei bine acum, la un an de când și-au schimbat stăpâna, cei doi adorabili Corgi par foarte fericiți alături de Sarah Ferguson, care recent a trecut printr-o mastectomie, în urma diagnosticului de cancer mamar pe care l-a primit.

Ducesa de York a ales să marcheze comemorarea de un an a Reginei Elisabeta postând această imagine adorabilă și actuală. Sarah Ferguson dă asigurări că acești doi Corgi sunt foarte fericiți alături de ea.

Sarah Ferguson și Corgi, 2023, Instagram PNG

Și da, chiar se vede!

Fosta noră a Elisabetei a avut un mesaj de suflet: ”La un an de când o plângem pe răposata Maiestate, ne amintim și clipele frumoase împreună. Regina mi-a încredințat cățeii și pot spune că viața lor este înfloritoare”, a dat asigurări mama prințeselor Eugenie și Beatrice.

Sandy și Muick i-au fost dăruiți Reginei Elisabeta de către fiul ei, Prințul Andrew, Sarah și cele două fiice ale lor, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, potrivit publicației People. După moartea Reginei în 2022, Palatul a anunțat care va fi soarta mult iubiților căței Corgi ai monarhului: vor locui la Royal Lodge împreună cu Ducele de York și Sarah.

După operația grea pe care Ducesa de York a suferit-o, a mărturisit  că viața alături de patrupede este salvatoare. Ei i-au redat rapid buna dispoziție, în urma serioasei intervenții chirurgicale la care a fost supusă.

Foto: Profimedia, Getty și Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg