Imaginea adorabilă a tăticului Harry în timp ce-și sărută fiica. Lilibet e răsfățata Ducelui de Sussex

Ducele de Sussex împărtășește un moment prețios tată-fiică cu Prințesa Lilibet Diana.

regele charles cadou printesa lilibet jpg

Prințul Harry este un tătic din cale afară de implicat și grijuliu. Ducele de Sussex, tocmai fiindcă știe cum e să nu ai parte de căldură parentală, face tot posibilul pentru a nu repeta greșelile pe care familia sa le-a făcut cu el, în copilăria sa.

Nu de puține ori, pe parcursul documentarului Netflix ”Harry & Meghan”, Prințul Harry a fost surprins în ipostaze drăgăstoase. Să nu uităm că recent, pe 4 iulie, Prințul Harry a făcut un adevărat spectacol în SUA, când și-a luat micuța în vârstă de 2 ani la marea petrecere de Ziua Independenței, iar imaginile adorabile au făcut înconjurul lumii.

Micuța Lilibet Diana poartă și un nume răsunător. Lilibet, din partea răposatei Regine Elisabeta, căci era numele acesteia de alint, iar Diana desigur că nu mai are nevoie de nicio prezentare: este numele regretatei sale mame, Prințesa Diana, femeia a cărei moarte i-a zdruncinat întreaga existență.

Iată că presa mondenă a identificat această imagine adorabilă, minunată, cu cei doi, de când puștoaica era doar un bebe. Prințul Harry o ține în brațe drăgăstos, semn că nimic nu o poate atinge în brațele iubitoare ale tatălui său.

regele charles cadou printesa lilibet jpg

În materialul video prezentat în documentarul Ducilor de Sussex, a putut fi auzită și Meghan Markle liniștindu-și fiica cu o voce caldă, spunând: "Nu-i nimic. Ești gata să mănânci? Hai să bem puțin lapte. Bună, Lili".

Lilibet-Diana poartă o adorabilă căciuliță tricotată și este învelită într-o pătură colorată.

Meghan Markle, Lilibet Diana  sursa   Netflix jpg

Fiica lor a venit pe lume pe 4 iunie 2021, în timp ce fiul lor, Prințul Archie, s-a născut pe 6 mai 2019. O diferență majoră în ceea ce privește nașterile lor este că Meghan a născut prima dată la Spitalul Portland din Londra, iar pentru nașterea lui Lili a fost în Statele Unite, în spitalul Santa Barbara.

Nimic nu a mai fost la fel în cazul venirii pe lume a Prințesei Lilibet, căci de data aceasta, a domnit discreția. Cuplul regal și-a abandonat îndatoririle regale, drept urmare a putut beneficia de mult dorita discreție de familie. Lilibet este în continuare ca o fata morgana, imaginile cu ea sunt extrem de rare, iar Ducii de Sussex simt că în acest punct al vieții, nimic nu e mai valoros decât libertatea.

Foto: Profimedia și Twittter



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg