Imagini candide de la foarte coloratul și tradiționalul botez al prințesei Bhutanului

Mica prințesă a fost arătată în premieră publicului la trei luni de la venirea ei pe lume.

Familia Regală a Bhutanului, alături de fostul Rege, bunicul micii prințese. FOTO: Casa Regală
Familia Regală a Bhutanului, alături de fostul Rege, bunicul micii prințese. FOTO: Casa Regală

Faceți cunoștință cu noua prințesă a Bhutanului! În weekend, Regina Jetsun Pema și Regele Jigme Khesar al Bhutanului au anunțat numele fiicei lor nou-născute pe rețelele de socializare. Cuplul regal și-a întâmpinat cel de-al treilea copil pe 9 septembrie și a împărtășit lumii numele ei după un botez tipic budist săvârșit sâmbătă.

„Alteța Sa Regală Gyalsem a fost numită Sonam Yangden Wangchuck", au anunțat Regina, în vârstă de 33 de ani, și Regele, în vârstă de 43 de ani, în postări coordonate pe Instagram, împărtășind o fotografie cu nou-născută lor adormită, înfășurată într-o pătură cu print floral.

„Sonam este un nume bhutanez care înseamnă merit, longevitate și noroc. Numele Yangden, care înseamnă bijuterie prețioasă, semnifică prosperitate și bunăstare", se arată în postare. Wangchuck, între timp, este numele dinastic al familiei, în Bhutan, doar membrii Familiei Regale având aceste nume de familie tradiționale.

Vestea a venit odată cu primele fotografii ale lui Sonam care au fost făcute în sfârșit publice în cele două caruseluri încărcate cu imagini de la ceremonia tradițională de botez.

Mica prințesă se alătură fraților săi mai mari, Prințul Gyalsey Jigme Namgyel, în vârstă de 7 ani, cunoscut sub numele de Prințul Dragon, ca moștenitor al tatălui său, și Prințul Jigme Ugyen Wangchuck, în vârstă de 3 ani, care au privit-o cu adorație pe surioara lor în timpul ceremoniei. La fel ca și noul membru al familiei, numele lor nu au fost anunțate până la ceremoniile de botez, care au avut loc la câteva luni după nașterea lor.

Ceremonia de botez a lui Sonam a avut loc la mănăstirea Tashichhodzong la o dată specială - cea de-a 17-a aniversare a ascensiunii tatălui său la Tronul de Aur - și a fost însoțită de membri ai Familiei Regale bhutaneze.

Regele Jigme Khesar și-a ținut cu mândrie fiica, iar camerele de luat vederi i-au surprins pe micii prinți într-o îmbrățișare candidă. Jigme a devenit rege la abdicarea tatălui său, Regele Jigme Singye, în 2006, iar cel de-al patrulea Druk Gyalpo, așa cum este cunoscut, a participat la ceremonia de botez a lui Sonam împreună cu reginele-mamă.

În ciuda obârșiei sale regale, micuța Sonam ar putea fi înlocuită în linia de succesiune de un frate mai mic. Constituția dictează că prinții au prioritate față de prințese în linia de succesiune la Tronul de Aur al Bhutanului.

FOTO: Casa Regală a Bhutanului



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg

Parteneri

palate jpg
image png
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
image png
ro alert webp
atentat cracovia1 jpg
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
cracovia gif 2 gif
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg