Împăratul Naruhito al Japoniei, într-o ipostază inedită în Mongolia, chiar sub privirile soției sale

Aflat într-o vizită oficială în Mongolia, Împăratul Japoniei a ales deoparte orice cutumă imperială și a fost în centrul atenției la un dineu de gală.

Împăratul Naruhito al Japoniei și Împărăteasa Masako în Mongolia   Agenția Imperială japoneză (8) jpg

Urcând pe tronul imperial japonez în 2019, Împăratul Naruhito a efectuat doar trei vizite de stat de la începutul domniei sale, ai cărei primi ani au fost tulburați de epidemia de Covid-19. La puțin peste un an după vizita sa în Regatul Unit, împăratul nipon se află în Mongolia împreună cu soția sa, Împărăteasa Masako, pentru o vizită de o săptămână.

Ca toate vizitele oficiale, sosirea împăratului la Ulan Bator a prilejuit un dineu de gală organizat de cuplul prezidențial pe 8 iulie 2025. Un eveniment în cadrul căruia protocolul a fost respectat, cei doi șefi de stat ascultând cele două imnuri înainte de a lua cuvântul pe rând, pentru a evoca legăturile care unesc cele două țări. De data aceasta, însă, Împăratul Naruhito a ales să-și surprindă gazda încheindu-și discursul cu o mică notă personală foarte apreciată.

Alături de muzicienii Orchestrei Simfonice din Mongolia, împăratul și-a demonstrat talentul muzical alegând să ilustreze prietenia dintre Mongolia și Japonia cu două piese, una mongolă și una japoneză, interpretate la violă, instrumentul său preferat. Un moment neașteptat, ireal parcă în ineditul său, dar foarte aplaudat de cuplul prezidențial, precum și de soția sa, Împărăteasa Masako.

Deși Agenția Imperială japoneză are obiceiul de a păstra secretul asupra membrilor Ffamiliei Imperiale, care, la rândul lor, se exprimă foarte rar în public, se știe totuși că dragostea pentru muzică este unul dintre lucrurile pe care le împărtășesc cel mai mult.

Fostul Împărat Akihito era cunoscut pentru talentul său de violoncelist, în timp ce soția sa, Împărăteasa Michiko, este o pianistă desăvârșită. Cuplul a reușit în mod evident să-i transmită pasiunea fiului său mai mare, până la punctul de a-l împinge să-și transforme viola într-un instrument diplomatic.

FOTO: Agenția Imperială japoneză



Recente pe Ok! Magazine

filmul The Tudors  foto   profimedia 0910933262 jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg