Subjugat dependenței de femei, „Regele armăsar” a declanșat Revoluția sexuală, conducând societatea spre desfrâu
Supranumit „Old Rowley” („Bătrânul Rowley”), după un armăsar celebru folosit pentru reproducere, Regele Charles al II-lea al Angliei a transformat Curtea Regală într-un simbol al libertății și extravaganței sexuale.
Distrugerea puritanismului strict
Domnia sa, desfășurată între anii 1660 și 1685, a urmat unei perioade de guvernare puritană strictă sub Oliver Cromwell. După ani în care distracțiile publice, teatrul și manifestările considerate imorale fuseseră sever limitate, revenirea lui Charles pe tron a coincis cu o relaxare a normelor sociale și morale. Curtea Regală a devenit rapid centrul unei culturi mai deschise față de sexualitate, flirt și plăcerile lumești.
Contemporanii săi observau ușor pasiunea regelui pentru femei. Jurnalistul și curteanul John Evelyn scria că Regele Charles ar fi fost un monarh excelent „dacă ar fi fost mai puțin dependent de femei”. Suveranul britanic era căsătorit cu Regina Caterina de Braganza, însă a avut numeroase amante pe parcursul vieții. Din relațiile sale extraconjugale au rezultat cel puțin 14 copii recunoscuți oficial de acesta, pe care s-a angajat să-i întrețină și să-i protejeze.
Amantele... la loc de cinste
Printre cele mai cunoscute amante s-a numărat Barbara Villiers, cu care a avut șase copii. Spre deosebire de mulți dintre predecesorii săi, Charles al II-lea nu și-a abandonat iubitele după ce își pierdea interesul pentru ele. Dimpotrivă, le-a oferit titluri nobiliare și influență politică. Barbara Villiers a devenit Ducesă de Cleveland, iar Louise de Kérouaille a primit titlul de Ducesă de Portsmouth. Aceste gesturi reflectau nu doar afecțiunea Regelui, ci și o schimbare de atitudine față de rolul femeilor în cercurile puterii.
Istoricii Don Jordan și Michael Walsh susțin în lucrarea The King’s Bed: Sex, Power and the Court of Charles II că perioada lui Charles al II-lea a reprezentat o adevărată Revoluție Sexuală. Potrivit acestora, sexualitatea a ieșit din spațiul privat și a devenit un subiect discutat mai deschis în societate, influențat de exemplul oferit de monarh și de cercul său apropiat.
„Plăcerea erotică e universală”
Un episod sugestiv este cel relatat de celebrul autor Samuel Pepys. În 1668, acesta a cumpărat o carte franceză controversată, L’École des Filles, care descria explicit relațiile sexuale și susținea că plăcerea erotică este universală, indiferent de statutul social. Pepys a fost fascinat și scandalizat în același timp, consemnând în jurnalul său că era „cea mai obscenă și desfrânată carte” pe care o văzuse vreodată. Episodul ilustrează interesul crescut al epocii pentru subiecte considerate anterior tabu.
Spectacolul plăcerii
Totuși, nu toți istoricii acceptă ideea că Revoluția Sexuală a început odată cu Charles al II-lea. Criticii subliniază că sexualitatea era prezentă și discutată în literatura, muzica și viața publică a Angliei cu mult înainte de 1660. Din această perspectivă, Regele nu ar fi creat o Revoluție Sexuală în adevăratul sens al cuvântului, ci ar fi devenit simbolul unei schimbări sociale mai ample, deja aflate în desfășurare.
Carismatic, exuberant și controversat, „Regele armăsar” a transformat viața de la Curte într-un spectacol al plăcerii și al libertății personale, asta e sigur.
foto - Profimedia
