În plină criză politică în Franța, Brigitte Macron a vizitat-o pe Regina Camilla la Londra

Franța e în fierbere, după ce guvernul Barnier a căzut în urma unei moțiuni de cenzură. Însă, nici în cea mai tensionată zi pentru Emmanuel Macron, Prima Doamnă nu și-a schimbat programul și s-a dus liniștită la Londra, pentru o întâlnire cu soția Regelui Charles.

Brigitte Macron și Regina Camilla   profimedia 0942929329 jpg

Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a căzut ieri seară după o moţiune de cenzură depusă de stânga și adoptată cu 331 de voturi la 289, potrivit cotidianului „Le Figaro”. Michel Barnier a devenit primul șef de guvern care a picat în urma unei moțiuni de cenzură de la Georges Pompidou în 1962 și primul ministru cu cel mai scurt mandat din cea de-a cincea Republică.

Potrivit analiștilor politici, căderea guvernului era o chestiune de ore, astfel că Palatul Elysee era în fierbere de câteva zile. Însă, cu toată atmosfera apăsătoare, nici în cea mai tensionată zi pentru Emmanuel Macron, Prima Doamnă Brigitte Macron nu și-a schimbat programul și s-a dus liniștită la Londra, unde avea programată o întâlnire cu Regina Camilla.

Cele două doamne au avut parte de-o revedere cordială - când Regina Camilla a și renunțat la protocolul regal, semn că sunt foarte apropiate -, după care au participat la ceremonia de premiere a „Acordului literar”, la reședința ambasadorului francez. Premiul Antantei Literare, care celebrează Antanta Cordială, a fost lansat în timpul vizitei regale la sfârşitul lunii septembrie 2023 de Regina Camilla, cunoscută şi datorită pasiunii sale pentru cărţi, şi de doamna Macron, fostă profesoară de franceză, la Biblioteca Naţională a Franţei din Paris. Și, pentru că tot a fost evenimentul acestor zile la Paris, Brigitte Macron i-a oferit soției Regelui Charles o carte despre restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris.

Ce-i drept, întâlnirea celor două a durat foarte puțin, doar un sfert de oră, iar drumul peste Canalul Mânecii nu durează mult. Însă e de notat faptul că Brigitte Macron și-a permis o deplasare externă, fie ea și la vecini, în cea mai neagră zi a mandatului prezidențial al lui Emmanuel Macron.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg