În timp ce cu Harry nu are timp să se vadă, Regele Charles îi conferă un nou titlu regal lui William

Va exista inclusiv o ceremonie specială, care va face deliciul fanilor regali din întreaga lume. Regele Charles are o surpriză de proporții pentru primul său născut, William, în timp ce mezinul Harry e la Londra, dar nimeni nu are timp de el.

Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images

Dublul standard al iubirii părintești. Harry este încă o dată izolat de familia regală. Ducele de Sussex se află în Marea Britanie pentru a marca cea de-a 10-a aniversare a Jocurilor Invictus. Aniversarea a fost marcată marți, pe 7 mai, printr-un eveniment restrâns la care Prințul Harry a luat parte.

Harry la Invictus, Instagram jpg

Și după ce toată presa britanică a vuit și a dat ca sigură izolarea mezinului încă o dată, cât se poate de fățiș, suveranul britanic pregătește o surpriză pentru moștenitorul său.

Regele Charles cu Prințul William și Prințul Harry  foto   GettyImages jpg

Potrivit publicației HELLO!, Regele Charles urmează să se întâlnească cu Prințul William pentru a-i conferi un nou titlu important. Palatul Buckingham a confirmat că monarhul britanic îl va numi pe fiul său cel mare, Prințul de Wales, colonel șef al Armatei Aeriene.

Prințul William, GettyImages (2) jpg

Duo-ul tată-fiu va lua parte la un angajament comun pe 13 mai la Muzeul Aviației și al Armatei pentru această numire importantă. Vestea despre această moment special vine exact în perioada în care mezinul Harry se află la Londra și toată presa a scris că nimeni din familia regală nu se va vedea cu el oficial.

Sursa citată menționează că Ducele de Sussex nu se va întâlni cu tatăl său în timpul vizitei sale în Marea Britanie de săptămâna aceasta „din cauza programului încărcat al Majestății Sale”. O sursă a mai spus: „Ducele, desigur, înțelege agenda plină a tatălui său și faptul că are diverse alte priorități, dar speră să-l vadă în curând”.

Unii comentatori regali sunt de părere că Harry a greșit mult venind singur. Probabil că dacă își aducea și familia, Regele Charles și-ar fi făcut timp să-și vadă nepoții care locuiesc în SUA. Monarhul într-adevăr este foarte ocupat, după ce a lipsit câteva luni din spațiul public, din cauza problemelor de sănătate.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg