În timp ce nora Kate a renunțat la îndatoririle regale, Regele Charles are întâlniri peste întâlniri

Ieri, pentru a doua zi la rând, Regele Charles a avut o nouă întâlnire La Palatul Buckingham, pe fondul tratamentului împotriva cancerului. Totodată, el a avut o întrevedere online și cu Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei.

Regele Charles (12) jpg

Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, a ieșit în mare parte din atenția publicului pe fondul tratamentului său împotriva cancerului, însă Palatul Buckingham a împărtășit miercuri fotografii noi cu monarhului în timpul audiențelor de la Palatul Buckingham din Londra. El a fost fotografiat dând mâna cu Samba Mamadou Ba, ambasadorul Republicii Islamice Mauritania, și cu Nourredine Yazid, ambasadorul Republicii Algeriene Democratice și Populare.

Palatul a transmis, de asemenea, o fotografie cu Regele Charles în audiență prin intermediul unei videoconferințe cu premierul Canadei, Justin Trudeau. Canada face parte din Comunitatea Națiunilor, formată din 56 de țări care, în mare parte, au făcut cândva parte din Imperiul Britanic, iar națiunea îl recunoaște pe monarhul britanic drept șef de stat.

Audiențele regale ale Regelui Charles de miercuri au venit după ce acesta s-a întâlnit marți, la Palatul Buckingham, cu ministrul britanic al Finanțelor, Jeremy Hunt. Întrevederea a avut loc cu o zi înainte ca Hunt să anunțe declarația financiară a guvernului în fața parlamentului britanic. Potrivit BBC, întâlnirea face parte din datoria constituțională a monarhului în calitate de șef de stat.

În ultimele săptămâni, Regele Charles a stat în principal pe domeniul Sandringham al familiei regale de când palatul a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer. Cu toate acestea, el a călătorit la Londra pentru tratament, precum și pentru diverse întâlniri. De asemenea, el a fost fotografiat cu premierul britanic Rishi Sunak în februarie.

Pe măsură ce detaliile diagnosticului de cancer al Regelui Charles și ale operației abdominale a lui Kate Middleton, nora lui care nu a mai apărut deloc la evenimente regale după intervenție, rămân nedezvăluite, există tot mai multe solicitări de transparență în cadrul familiei regale. "Toată lumea se simte neliniștită de incertitudine, iar în acest moment există prea multă incertitudine în jurul monarhiei", a spus biograful regal Sally Bedell Smith pentru publicația People.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg