Încă un Crăciun cu scandal la Palatul Buckingham. Ținta principală: Kate Middleton

23 decembrie, 2023

La finalul unui an exploziv pentru Familia Regală britanică, pusă sub tirul unor dezvăluiri mai mult decât incomode, Prinţii de Wales mai au de dus o luptă. Poate cea mai grea. Dar împreună, de mână, niciun război nu pare dificil de înfruntat.

Prințesa de Wales e în cel mai vulnerabil moment al său. FOTO: Getty Images/Profimedia
Prințesa de Wales e în cel mai vulnerabil moment al său. FOTO: Getty Images/Profimedia

După 2011, anul căsătoriei sale cu Prințul William și al intrării ei oficiale în Familia Regală britanică, anul 2023 avea toate datele să fie cel mai bun al lui Kate Middleton, când influența sa, sub noua titulatură de Prințesă de Wales, s-a propagat cu aceeași intensitate cu care, la polul opus, Meghan Markle a devenit cel mai nepopular personaj din Regat. Numai că acest an, care a debutat cu dezvăluirile din „Spare”, volumul biografic al unui Prinț Harry înstrăinat și tot mai vehement, se încheie, iată, rotund cu un alt volum de dezvăluiri la fel de acide, „Endgame”, din partea unui susținător al Prințului Harry și prieten al lui Meghan Markle, jurnalistul Omid Scobie, erijat în biograf regal. Momentul ales? Chiar înainte de Sărbători, când Familia Regală are, de obicei, un scor de imagine pozitiv, îmbunătățit de ieșirile publice ambalate în haina strălucitoare a sezonului bucuriei. Și iată cum, după o vară ce părea să fi calmat un pic spiritele de pe ambele maluri ale Atlanticului și o toamnă în care mulți sperau la un armistițiu, războiul rece dintre Ducii de Sussex și Prinții de Wales a intrat într-o iarnă a vrajbei, ajunsă la apogeu după publicarea mărturiilor lui Scobie, care aruncă o umbră urâtă mai ales asupra candidei Kate.

În deschiderea volumului său, Omid Scobie face o destăinuire neașteptată: „În trecut, eu, ca și alții, m-am abținut să dezvălui unele dintre adevărurile mai întunecate din inima instituției monarhiei britanice. Cu această carte, îmi voi închide niște uși pentru totdeauna. Dar, pentru a spune întreaga poveste, nu am nicio reținere. Nu mai este cazul. Suntem la finalul jocului“, spune el, anticipând căderea imperiului lui Charles al III-lea, șubrezit încă de dinainte ca regretata Regină Elisabeta a II-a să părăsească această lume. Iar cititorii chiar sunt conduși către „o investigație pătrunzătoare asupra stării actuale a monarhiei britanice“, presărată cu dezvăluiri-bombă, care se vrea a fi o ultimă lovitură, fatală poate, dată unei dinastii care a ajuns să aibă „un rege nepopular, un moștenitor al tronului însetat de putere, o regină dispusă să facă eforturi periculoase pentru a-și îmbunătăți imaginea și un prinț forțat să înceapă o nouă viață, după ce a fost trădat de propria familie“.

Un nou tir al acuzaţiilor

Pe această nouă tablă de șah, „piesele negre“ sunt chiar cei aflați permanent în lumina reflectoarelor și atinși de aura Coroanei. Anume „regele nepopular“ Charles, care și-a început, ce-i drept, timid domnia, cu huiduieli în public, şi care unora chiar le părea mai simpatic în postura de Prinț de Wales decât de monarh, mai ales după strălucitoarea domnie a mamei sale, Elisabeta a II-a. Că relația cu mezinul său, Prinţul Harry, s-a degradat și mai mult după mutarea acestuia în Statele Unite și, mai ales, după loviturile sub centură servite prin diversele interviuri, în biografia „Spare” ori în deja celebrul documentar realizat pentru Netflix, „Harry & Meghan”, ştiam deja. Dar, spune Scobie, Charles e chiar mai furios decât vrea să arate și, când a văzut documentarul, ar fi avut o reacție incontrolabilă, referindu-se la fiul său ca la „acel prost“. „Inepția sa în legătură cu saga Harry și Meghan a transformat efectiv cuplul în perturbatorii de care se temea că vor deveni de la bun început. Charles încă se confruntă cu consecințele incapacității sale de a-și convoca și comanda propria familie“.

În ceea ce-o privește pe consoarta lui Charles, Regina Camilla ar avea niște aliați în presă care i-au „îndulcit“ portretul, având în vedere că ea a venit pe „locul“ care i-ar fi fost destinat regretatei Prințese Diana, a cărei fantomă a bântuit-o până în ziua Încoronării. „Orice lucru despre Camilla va fi întotdeauna prezentat în „Daily Mail” într-o lumină extrem de pozitivă. Dacă este vorba despre o situație care implică un alt membru al Familiei Regale, Camilla va ieși întotdeauna bine în poveste“, punctează Scobie. Cât privește relația ei cu Ducii de Sussex, ea a avut la început „o mare simpatie“ față de Meghan, însă acum nu are „niciun respect pentru modul în care ea și Prințul Harry s-au comportat față de familie“. Ba chiar i-ar fi mulțumit lui Piers Morgan pentru că a apărat de nenumărate ori Firma în comentariile lui și că a poreclit-o pe Meghan „Prințesa Pinocchio“ - care înglobează cam tot ce cred Camilla și Charles despre aleasa lui Harry.

În vizorul lui Scobie a intrat şi Prințesa Anne, sora regelui, care a fost prima care i-a vrut „evacuați“ pe Meghan și pe Harry din Frogmore Cottage. Ea l-ar fi „convins pe Charles să-i dea afară din conac“, chiar dacă acesta fusese un cadou din partea Reginei Elisabeta a II-a pentru ei.

Apoi, săgeţile se îndreaptă spre Prinţul William, „avid de putere“ și „oportunist“, care ar fi nerăbdător să preia tronul. Potrivit lui Scobie, William are o mulțime de idei despre cum vrea să arate domnia sa, pe care vrea s-o modernizeze după „metoda Cambridge“ (după fostul său titlu, Duce de Cambridge), și deja îi prezintă regelui opiniile sale despre cum ar trebui făcute lucrurile. Toate acestea ar fi dus la tensiuni între ei, întrucât Charles se simte sufocat. „Neîncrederea și animozitatea care clocotește între tată și fiu nu sunt ceva nou în relația lor“, mai spune autorul. Totodată, fiul cel mare al lui Charles este văzut ca fiind „capricios“ și cu o „furie de necontrolat“, cu crize care îl fac un demn urmaș al „celebrului său tată irascibil“. Iar în relația cu Harry, ajunsă în cel mai rău grad, este de neînduplecat. William e oripilat de acest nou Harry, „atât de californian“, modelat de „armata de terapeuți“ care l-ar fi ajutat (sau nu!) „să facă față traumei pierderii mamei sale și a serviciului militar în Afganistan“. „Will simte că l-a pierdut pe Harry și nu vrea să cunoască această versiune a lui“, punctează Omid Scobie, care îl mustră în continuare pe Prințul moștenitor că nu ar fi răspuns satisfăcător acuzațiilor de rasism formulate în interviul acordat lui Oprah Winfrey. Ba îi şi convine că asistenții Palatului au devoalat unele secrete despre fratele și cumnata sa, simțindu-se „confortabil cu trucurile murdare ale Palatului“. Dar ce te poţi aştepta de la un om „rigid“ și „superficial“, care nu ştie să se adreseze generațiilor mai tinere, pe care ar trebui să le reprezinte în primul rând? „În calitate de mileniali în vârstă de 40 de ani, Prințul William și Kate ar trebui să aibă o anumită prospețime de oferit, dar multe dintre deschiderile lor – cum ar fi aparițiile lor rigide ca invitați pentru BBC Radio 1 și audiența sa de 15-20 de ani – par artificiale.“

Kate Middleton, ținta predilectă

La fel de „comodă și de reticentă de a ieși din zona sa de confort“ este și Prințesa de Wales, a cărei amabilitate ar fi o pură aparență. Ea e obișnuită să-și aleagă misiuni ușoare, cu implicare minimă şi nu degeaba, spune Scobie, „la puțin timp după căsătoria lor, unii critici regali au catalogat-o «leneșă», de vreme ce a evitat îndatoririle regale obișnuite“. Fiind, însă, favorita celor de la Palat, toţi îi fac pe plac, singura ei misiune fiind „să arate bine și să facă moștenitori“. Cu toate acestea - și aici autorul se cam contrazice - , Kate ar fi fost destul de supusă atunci când atât ea, cât și cumnata ei, Meghan Markle, au fost încurajate să se îmbrace precum regretata lor soacră, Prințesa Diana. Omid Scobie susține că „în ultimii treisprezece ani, garderoba lui Lady Di a devenit o referință vestimentară regală de bază“. Ba chiar, pentru a se asigura că rețeta va funcționa, a fost depus „un efort uriaș“ pentru ca prințesa și Meghan Markle să-și asume un stil care să-l imite pe cel impus în urmă cu trei decenii de Prințesa Diana, în speranța că strălucirea ei „se va răsfrânge și asupra lor“. Și adevărul este că, cel puțin în ceea ce-o privește pe Kate, acest lucru este cât se poate de vizibil în aparițiile sale – unele chiar cele mai reușite ale ei. Iar, în tot acest proces, noua Prințesă de Wales a învățat nu doar să poarte lucrurile potrivite, ci și să spună și să facă lucrurile potrivite. Și ce e rău în asta? Ei bine, crede Omid, asta nu e decât o altă latură falsă, pentru că, în public, Kate se identifică cu Firma, este „un vis instituțional devenit realitate“, după ce „a reușit să-și submineze cu succes sinele autentic, devenind o enigmă pentru public și poate chiar pentru ea însăși“. Iar la asta se presupune că ar fi contribuit și câteva cursuri intensive de accent, care au făcut-o să sune mai „elegant“ chiar și decât Prințul William!

Atacul continuă la adresa soției Prințului William, care e arătată cu degetul pentru că ar fi avut mereu un comportament „activ rece“ față de cumnata ei, nu doar pentru că nu găsea nimic în comun cu ea, ci și pentru că a preluat din atitudinea celorlalți regali față de Meghan. Dar dacă Omid i-ar putea găsi aici o circumstanță, el nu înțelege cum de cineva „care militează pentru cauze legate de sănătatea mintală – mai ales a mamelor – poate să ignore strigătele de ajutor ale propriei cumnate“.

Ziua în care a explodat scandalul i-a prins la Buckingham pe Victoria și Daniel. FOTO: Getty Images
Ziua în care a explodat scandalul i-a prins la Buckingham pe Victoria și Daniel. FOTO: Getty Images

Răspunsul vine destul de brutal (deși nu direct!), atunci când aflăm că Omid Scobie o identifică ca una dintre cei doi membri ai Familiei Regale (celălalt fiind însuşi Charles) care au inițiat acele deranjante „discuții despre cât de închisă ar putea fi pielea lui primului copil al lui Harry şi Meghan la naştere“, amintite în interviul cu Oprah Winfrey. Deși numele lui Kate şi Charles ar fi fost menționate accidental doar în ediția olandeză a volumului „Endgame”, din cauza unei presupuse „erori de traducere“, e clar că, având extrasul original, olandezii nu au făcut decât să publice ce au văzut scris negru pe alb. Şi, odată ajunsă în presă, în ciuda eforturilor editurii de-a retrage de pe piață toate volumele purtând „eroarea“, informaţia nu a făcut decât să arunce o umbră nedorită asupra monarhului instalat oficial de doar șase luni pe tron și asupra celei mai populare prințese europene - fie ea și fără sânge albastru. Iar impactul s-a văzut în fragilitatea pe care Kate a afișat-o chiar zilele acelea, când ea și William au primit vizita cuplului regal suedez, Prințesa moștenitoare Victoria și Prințul Daniel. 

O redresare regală

Zâmbitori și eleganți, Kate și William nu doar că au avut parte atunci de un nou moment „wow“ pe covorul roșu întins în fața Royal Albert Hall din Kensington. Ci au încercat să impună și o distanță față de orice bârfă menită să arunce iar Familia Regală britanică într-un vârtej periculos. Cu eleganță și discreție. Dar mai ales cu demnitate. Prințesa Kate, a cărei imagine este des folosită pentru a muta atenția de la orice comentariu malițios și a ne lua ochii cu feminitatea și grația sa, a mizat şi de această dată pe eleganţă şi delicateţe, chiar dacă ea însăşi era subiectul marelui scandal rasist. Alături de ea, Prințul William, foarte chipeș în smokingul său şi un gentleman perfect, i-a întins mâna soției sale într-un gest care nu a fost doar gentil, ci şi „revelator din punct de vedere emoțional“, după cum a comentat Judy James, o expertă în limbajul corporal. Potrivit ei, „cuplul pare să fi adoptat o abordare regală, care pare să spulbere toate comentariile negative, de la sugestia că ar fi o femeie plictisitoare până la aceea că ar fi extrem de influențabilă și n-ar acționa după propria-i gândire“. „Kate pare ușor vulnerabilă aici, cu o postură mai puțin statuară decât în mod normal pentru aparițiile sale pe covorul roșu, dar zâmbetul ei devine cald atunci când are cu William un contact vizual mai intens decât de obicei și când mâna lui devine un adevărat sprijin“, mai spune Judy James, într-o analiză făcută pentru „Femail”.

Delicata seară ce-a urmat zilei în care Kate a fost indicată ca fiind „rasistă”. FOTO: Getty Images
Delicata seară ce-a urmat zilei în care Kate a fost indicată ca fiind „rasistă”. FOTO: Getty Images

Că cei doi sunt niște actori desăvârșiți în fața camerelor, asta am văzut şi ulterior la serata Corpului Diplomatic, unde au strălucit cu tot „harnaşamentul“ regal, ori la vizita făcută de Kate la un spital pentru copii – o ocazie numai bună de-a poza într-o postură à la Lady Diana. Nu știm cât de mult trăiesc momentul și cât îl mimează. Dar cert e că fac toate eforturile pentru a-și combate rivalii de peste Ocean cu o eleganță studiată și cu un cod diplomatic clar însușit.

Și la fel de clar ne este și că acest „Endgame”, care a paralizat întreaga presă de celebrity din Marea Britanie, a fost lansat cu intenția declarată de a pune stop-joc în eforturile biroului de presă al Palatului Buckingham de a contracara primul tsunami provocat de declarațiile lui Harry și ale lui Meghan. Și, pentru că ei înșiși nu mai puteau ieși la rampă cu aceleași arme, fără a-și vulnerabiliza și mai mult poziția, Omid Scobie a devenit arma lor secretă de demontare a întregii apărări de la Buckingham. Și cine ar fi fost mai potrivit decât acest semnatar anterior al unei biografii despre Ducii de Sussex, intitulată „Finding Freedom”?

Ultimul Crăciun cu Regina Elisabeta a II-a. FOTO: Getty Images
Ultimul Crăciun cu Regina Elisabeta a II-a. FOTO: Getty Images

Deja, de trei ani încoace, Familia Regală britanică n-a mai avut parte de un Crăciun liniștit, fără scandal și fără replici servite prin intermediul presei. Adică fix de când Ducii de Sussex au decis să părăsească Marea Britanie pentru libertatea trăită în SUA. Însă prețul acestei libertăţi devine tot mai dificil de susținut de duci, care ar vrea și o reconciliere spășită cu Palatul, dar și niște scuze publice. Greu de crezut, totuși, că vor mai obține ceva. Poate doar clemența unui rege ajuns prea târziu pe tron.

Omid Scobie, jurnalistul manevrat de Ducii de Sussex. FOTO: Profimedia
Omid Scobie, jurnalistul manevrat de Ducii de Sussex. FOTO: Profimedia

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William fără Kate la gala Eartshot profimedia 0820396172 jpg
Kate Middleton și Prințul William la Premiile BAFTA 2023 FOTO Profimedia
Regine în roșu jpg
Kate Middleton Prințul George și Prințul Louis profimedia 0906155051 jpg
Charlene deschidere Special Olimpics 4 jpg
Kate și William, GettyImages (6) jpg
Regina Letizia Foto Profimedia (1) jpg
Charles și Camilla, turneu regal în Australia în 2018, GettyImages (4) jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Margareta a României și Principele Radu foto Facebook jpg
Regina Camilla Foto Getty Images (6) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
Prințesa Elisabeta a Belgiei la 23 de ani în Boston, America   Casa Regală belgiană (2) jpg
Regina Letizia profimedia 0925924173 jpg
Kate, William și copiii lor  foto   Profimedia jpg
Prințesa Leonor a  impresionat la Oviedo, Profimedia (2) jpg
Printul Emmanuele Filiberto di Savoia si fiica sa mostenitoare, Printesa Vittoria di Savoia   pagina oficiala (24) jpg
Margareta a României Facebook jpg