Îngrijorare la Buckingham! Sora Regelui Charles, Prințesa Anne, a ajuns și ea la spital

25 iunie, 2024

Pare că șirul ghinioanelor continuă, chiar și după optimista ieșire publică a lui Kate Middleton. De această dată, cea internată este chiar prințesa cea mai activă din Familia Regală.

Prințesa Anne este cel mai activ membru al Casei Regale britanice. FOTO: Getty Images
Prințesa Anne este cel mai activ membru al Casei Regale britanice. FOTO: Getty Images

Annus horribilis continuă pentru familia Windsor. Luni, Palatul Buckingham a anunțat că Prințesa Anne, sora Regelui Charles al III-lea, a fost internată la spital cu răni minore și comoție cerebrală. Ea a fost internată la spitalul Southmead, în apropiere de Bristol, nu departe de proprietatea sa Gatcombe Park, „sub observație și ca măsură de precauție". „Regele a fost ținut la curent și se alătură întregii Familii Regale pentru a-i trimite Prințesei dragostea și cele mai bune urări de însănătoșire grabnică", a transmis Palatul.

Nu au fost făcute publice informații suplimentare, dar, potrivit BBC, rănile ar putea fi compatibile cu o căzătură de pe cal. Și asta ar fi una dintre cele mai plauzibile cauze, cu toate că Prințesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este o călăreață experimentată, o pasiune transmisă de mama sa, regretata Regină Elisabeta a II-a. Ea a participat chiar și la Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, devenind primul membru al Familiei Regale britanice care a reușit această performanță. Ea a fost urmată de fiica sa, Zara Tindall, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 - un premiu oferit chiar de mama sa. Și nu mai departe de săptămâna trecută Prințesa Anne a participat la cursele hipice Royal Ascot, alături de verișoara sa, Lady Sarah Chatto, fiica Prințesei Margaret.

Prințesa Anne este cel mai activ membru al Firmei, mai ales de când regele și nora sa, Kate Middleton, s-au retras după ce ambii au fost diagnosticați cu cancer. Potrivit unei numărători din aprilie anul trecut, ea are pe agenda sa între 12 și 14 ieșiri oficiale pe săptămână, iar săptămâna aceasta ar fi trebuit să călătorească în Canada și apoi în Japonia, într-o vizită oficială. Potrivit „Daily Mail”, aceste călătorii au fost amânate, la sfatul medicilor.

Sora mai mică a monarhului a fost a treia în ordinea succesiunii la tron atunci când s-a născut în 1950. De atunci, ea a fost depășită de copiii și nepoții fratelui ei, Charles, precum și de frații ei, Edward și Andrew, și se află acum pe locul 17.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Printesa Kate la Wimbledon   profimedia 0889805058 jpg
Charles și Camilla, turneu regal în Australia în 2018, GettyImages (1) jpg
Printesa Victoria a Suediei a împlinit 47 de ani, aici cu Printul Daniel, Printesa Estelle si Printul Oscar   Casa Regala suedeza (1) jpg
Margareta și Maria, fiicele Regelui Mihai (1) jpg
Eugenie cu fiul PNG
King Charles III FOTO FB King Charles III jpg
Kate, Charlotte, Pippa, GettyImages jpg
FotoJet Will și George jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia si Printul William cu Printul George au urmarit finala UEFA   Casa Regala spaniola (2) jpg
Ket Middleton la Wimbledon GettyImages 2161386249 jpg
Kate și William, Wales, Getty (5) jpg
Kate Middleton  sursa foto   GettyImages jpg
Masako și Naruhito ai Japoniei la nunta lor GettyImages 50938391 jpg
Kate Middleton cu familia  foto   Profimedia jpg
Printul Jean Christophe Napoleon   Familia Bonaparte, Facebook jpg
William și Kate, Wales, Profimedia jpg
Regele Frederik si Regina Mary ai Danemarcei Foto Profimedia (2) jpg
Regele Jigme Khesar Namgyel Wangchuck si Regina Jetsun Pema ai Bhutanului in Mongolia la manastirea Gandantegchilen cu Jigme Namgyel   Casa Regala bhutaneza 15 jpg