Îngrijorare la Palat, după ce Regina s-a îmbolnăvit. În ce stare se află Máxima, recent întoarsă din SUA

Actualizat:

Joviala Regină a Țărilor de Jos nu se simte deloc bine și s-a văzut nevoită să-și anuleze toate evenimentele programate în această perioadă.

Regele Willem Alexander și Regina Máxima au efectuat o vizită de stat în Republica Surinam, Profimedia (2) jpg

Máxima a Olandei a fost nevoită să își modifice programul în ultimul moment. La doar câteva zile după ce a participat la o serie de întâlniri la New York, marți și miercuri, unde a apărut în rolul său de avocat special al secretarului general al Națiunilor Unite pentru finanțare incluzivă pentru dezvoltare, s-a scris că regina s-a întors acasă și că se simte foarte rău.

Regina Máxima în portocaliu, Profimedia (1) jpg

Întoarsă la Palatul Huis ten Bosch, reședința sa oficială din Haga, Regina Máxima rămâne aici după ce a fost diagnosticată cu gripă. Boala sa survine într-un moment în care cazurile de gripă sunt în creștere în Olanda, depășind nivelurile sezoniere obișnuite. Drept urmare, Regina a fost nevoită să își anuleze următoarea apariție planificată, o absență de care s-a ocupat personal, potrivit HOLA!.

Joi după-amiază, Regina Máxima urma să călătorească la Rotterdam pentru evenimentul de închidere al inițiativei „Asistența datoriilor pentru toți”. O inițiativă axată pe patru domenii cheie: analizarea problemelor legate de datorii și acordarea de asistență, detectarea timpurie a dificultăților financiare prin intermediul datelor, dezvoltarea unui sistem complet digital de sprijin pentru datorii și soluții personalizate și proporționale, adaptate circumstanțelor individuale.

Potrivit Serviciului de Informații Guvernamentale (RVD), Regina regretă enorm absența de la acest eveniment pe care l-a descris drept ”o parte importantă a agendei sale”.

Regele Willem Alexander și Regina Máxima au efectuat o vizită de stat în Republica Surinam, Profimedia (5) jpg

Regina Máxima este una dintre cele mai joviale și energice regine ale lumii. Energia sa pare necontenită, probabil organismul său suprasolicitat s-a resimțit și a decis să facă un reset prin această gripă.

Oboseala a dus cel mai probabil la scăderea imunității.

Recent, Regina Máxima a apărut la câteva evenimente complet nemachiată, spre mirarea multora.

Regina Máxima a Olandei cochetează cu aparițiile fără machiaj, Profimedia (2) jpg

Regina a renunțat la ingredientele de bază ale rutinei sale obișnuite, cum ar fi rimelul, pudra bronzantă și chiar rujul! În schimb, și-a lăsat strălucirea naturală să captiveze, etalând o piele luminoasă obținută printr-o rutină dedicată de îngrijire a pielii, un efect care poate fi subtil îmbunătățit cu o cremă BB sau CC cu finisaj satinat.

Soția Regelui Țărilor de Jos este un fan al culorilor tari și vibrante. Rar o vom vedea pe Máxima în ținute anoste. Iar frumusețea este că îi și stă bine cu toate culorile!

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg