Inspirație de toamnă de la femeile regale: paltoane colorate à la Kate sau Reginele Letizia și Maxima

Toamna aceasta, aruncă o privire la ce poartă reginele și prințesele europene în public sau în privat și inspiră-te din vestimentația lor colorată, în ciuda anotimpului mohorât.

femei regale în ținute de toamnă colaj jpg

Fie că vorbim de fashionista Regină Letizia a Spaniei, fie de alte doamne deopotrivă de șic, precum Mary a Danemarcei sau Maxima a Olandei, observăm că aceste nu se tem să poarte paltoane în culori tari într-un anotimp în care negrul sau gri-ul sunt la putere.

Nici chiar conservatoarea Kate Middleton nu spune NU unei nuanțe intense, precum roșu sau mov, atunci când își face apariția la evenimente publice de toamnă.

Kate Middleton în costum mov de toamnă profimedia 0635170271 jpg

Dovadă acest costum cu sacou și pantaloni, absolut superb, într-o nuanță puternică de mov, pe care soția Prințului William l-a purtat la un eveniment public, pe 29 septembrie 2021. Costumele colorate au fost, în cazul lui Kate, un must have stilistic respectat cu sfințenie în ultimii ani, dar și paltoanele în nuanțe de toamnă se numără printre piesele preferate ale prințesei.

Kate Middleton, Profimedia (7) jpg

Regina Mary a Danemarcei merge și mai departe și alege culori pe care le-ai asocia, mai degrabă, cu primăvara. S-a întâmplat ieri, pe 21 octombrie, când aceasta a ajuns la Berlin și a purtat o superbă haină baby blue, peste o ținută în nuanțe similare. Și totul în ciuda frigului...

Regina Mary a Danemarcei GettyImages 2179934997 jpg

Cât despre Regina Maxima a Olandei, această este o adeptă cunoscută a culorilor puternice, cu personalitate, iar această ținută a sa țipă toamnă, deși consoarta regală a afișat-o la un eveniment în... primăvara acestui an.

Regina Maxima a Olandei în palton de toamnă profimedia 0857144372 jpg

Roz țipător în plină toamnă gri? În cazul Reginei Letizia a Spaniei, alăturarea nu-i deloc nepotrivită. Pe 8 noiembrie anul trecut, în timpul vizitei sale de stat în Danemarca, alături de Regele Felipe, aceasta a purtat un palton lung divin, de un roz deschis, peste o ținută la fel de veselă.

Regina Letizia palton de toamnă GettyImages 1781868956 jpg

Cine spune că toamna trebuie să renunți la culori, doar pentru că peisajul este unul morocănos? În niciun caz aceste fashioniste celebre, de la palatele regale europene.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Charles Spencer  foto   Profimedia jpg
Kate, William, Tom Cruise, GettyImages (1) jpg
un harem cu sultane la Palatul Lacrimilor, Eski Saray   imagine generată cu AI jpg
Mohamed Al Fayed cu Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Regele Christian al VII lea al Danemarcei  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Chakriwat Vivacharawongse, fiul repudiat al Regelui Rama al Thailandei, bolnav de cancer   Facebook, Profimedia jpg
Kate Middleton, Prințesa Diana, Meghan Markle  foto   Profimedia, GettyImages jpg
Letizia, profimedia 1139305551 jpg
Regele Felipe al VI lea și regina Letizia a Spaniei cu Emmnauel Macron și soția sa, Brigitteprofimedia 1139306946 (3) jpg
Kate Lilibet jpg
Familia Regală marocană   Casa Regală marocană jpg
Regina Mary și Regele Frederik ai Danemarcei, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Profimedia (3) jpg
Printul George, Printul William, Printul Louis, Printesa Kate, Printesa Charlotte, Regele Charles, Regina Camilla si Ducesa Sophie la Trooping the Colour 2024   profimedia 0881838195 jpg
FotoJet (87) jpg
Printesa Ameera profimedia 0176486357 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Profimedia (1) jpg