Inspirație vestimentară masculină la întâlnirea dintre Prințesa Mary și Olena Zelenska

„Turneul european” al Primei Doamne a Ucrainei a ajuns și în Danemarca, unde prințesa moștenitoare a întâmpinat-o cu prietenie și cu un buchet în culorile steagului său.

Olena Zelenska și Prințesa Mary a Danemarcei   Casa Regala daneza (5) jpg

De când a început războiul din Ucraina, Primele Doamne ale statelor lumii, dar și Prințesele și Reginele de la curțile regale au strâns rândurile în jurul Olenei Zelenska, pe care o consideră o femeie curajoasă și dedicată cauzei soțului ei, aceea de a ține piept invaziei rusești, de mai bine de un an și jumătate încoace.

De luni bune, Olena Zelenska întreprinde vizite importante în Europa și peste Ocean, într-un efort susținut de-a face cunoscută cauza sa, de eliberare a teritoriilor ocupate ale Ucrainei și stoparea acestui război început de Rusia, care a distrus țara și care a pus pe drumuri milioane de femei cu copii în brațe. Totodată, ea este portavocea lui Volodimir Zelenski, care pretinde ajutor militar, cu trupe și muniție, făcând lobby pentru continuarea sprijinului acordat ucrainenilor.

De data aceasta, drumurile Primei Doamne a Ucrainei au ajuns la Danemarca, unde Prințesa Mary a întâmpinat-o cu prietenie și cu un buchet în culorile steagului său.

Cunoscute pentru stilul lor vestimentar feminin, de data aceasta cele două doamne au ales un stil masculin șic, adoptând ținute cu pantaloni, în nuanțe naturale de bej și maro, și purtând - culmea! - pantofi similari: escarpin cu toc înalt, din piele întoarsă într-o nuanță de cognac.

Prințesa Mary și Olena Zelenska au asistat la o slujbă la catedrală din Gaderslev, unde soția lui Zelenski ne-a informat că a avut loc o „închinare în memoria Soficăi din Cernihiv, ucisă de o rachetă rusească, și a altor sute de copii ucraineni care au murit din cauza agresiunii rusești. Cu doar 200 de ani mai tânără decât Cofia Kyiv, este una dintre cele mai vechi și celebre catedrale din Danemarca. 🇩 🇰Astăzi iată un serviciu special dedicat Ucrainei și poporului ucrainean.”

Apoi, gândurile sale s-au îndreptat către Prințesa Mary a Danemarcei, cunoscută pentru proiectele de caritate și activitățile publice. „Recunoscătoare ei și întregii Danemarce pentru acest gest, oportunitatea de a fi aici și pentru sprijinul zilnic și asistența pentru Ucraina și ucraineni. La urma urmei, Danemarca nu numai că oferă asistență de apărare - participă la restaurarea școlilor, spitalelor, adăposturilor anti-bombă, aprovizionarea cu apă, căldură și energie, susține economia ucraineană și cele mai afectate regiuni, la nivel diplomatic luptă împotriva răpirii copiilor ucraineni de către Rusia”.

FOTO: Instagram, Casa Regală daneză



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg