Întâlnirea dintre Mihai Eminescu și Regina Elisabeta s-a lăsat cu o mică dezamăgire: „Uiţi că vorbeşti cu regina României?“
Marele poet și prima regină a României s‑au întâlnit la Palatul Cotroceni, la 30 octombrie 1882, iar sursele istorice descriu momentul ca fiind tensionat, nicidecum armonios, așa cum s-ar crede.
Întâlnirea dintre Mihai Eminescu și Regina Elisabeta a României, petrecută la 30 octombrie 1882, la Palatul Cotroceni, rămâne unul dintre episoadele cele mai discutate ale vieții culturale românești din secolul al XIX‑lea. Deși posteritatea a fost tentată să romantizeze momentul, documentele și mărturiile epocii conturează o scenă mult mai complexă, în care admirația, orgoliul și sensibilitatea artistică se ciocnesc într-un mod neașteptat.
Regina Elisabeta, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Carmen Sylva, avea 39 de ani și era o susținătoare ferventă a artelor și un spirit cultivat, cu preocupări literare constante. Îl aprecia pe Eminescu, îi citise poeziile și îl considera un talent excepțional, capabil să exprime profunzimea limbii române într-o manieră unică. În acest context, suverana a dorit să îl cunoască personal și să discute cu el despre o poezie proprie, „Vârful cu dor”, pe care intenționa să o publice și pentru care îi ceruse poetului o traducere în limba germană.
Eminescu, la acea vreme redactor la ziarul „Timpul” și deja o figură centrală a culturii române la cei 32 de ani ai săi, a acceptat invitația, deși nu era un om al convențiilor mondene. Potrivit relatărilor istorice, poetul a intrat în salonul reginei cu o atitudine sobră, aproape rigidă, conștient de poziția interlocutoarei sale, dar și de responsabilitatea pe care o simțea față de adevărul artistic. Regina, în schimb, l-a întâmpinat cu o cordialitate caldă, curioasă să afle părerea lui despre poemul ei.
„Eminescu ne apărea neliniștit și răvășit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred și de Faust, de chipurile palide și răvășite ale marilor romantici (…) Avea pe chip acel vag surâs crispat și copilăresc ce se zărește pe portretul lui Shelley (…). Eminescu se amuza deșirând fraze și sonorități verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoșteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri”.
Regina l-a servit chiar ea cu o ceașcă de ceai, pe care poetul a primit- „cu stângăcie, însă cu blândețe. A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feței trădau oboseala unei tinereți trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi și înghețate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoțiile”.
„Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit îin timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare”.
Schimb de replici memorabil între Mihai Eminescu și Regina Elisabeta a României
Momentul-cheie al întâlnirii a venit atunci când Mihai Eminescu, întrebat direct ce crede despre poezia „Vârful cu dor”, a răspuns cu sinceritatea lui caracteristică: „În forma asta n-ar trebui publicată.” Replica a surprins-o pe regină, obișnuită cu deferența curtenilor și cu politețea diplomatică a mediului în care trăia. Regina Elisabeta i-ar fi spus, vizibil iritată: „Uiți că vorbești cu regina României?”, iar Eminescu, calm, ar fi replicat: „Da, dar nu cu regina poeziei.”
Schimbul de replici a devenit celebru nu doar pentru curajul poetului, ci și pentru felul în care a dezvăluit diferențele de mentalitate dintre cei doi. Eminescu apăra ideea de autenticitate artistică, în timp ce suverana, deși cultivată, era sensibilă la statut și la recunoaștere. Întâlnirea nu a degenerat, dar nici nu a dus la o colaborare literară. Elisabeta a continuat să îl admire, însă a rămas marcată de franchețea lui, iar Mihai Eminescu a păstrat o distanță respectuoasă față de implicarea Casei Regale în cultură.
„În toata viața mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuși, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le posedă. Avea vocea răgușită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri: ‘Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci’, a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la regele poeziei românești”, mai nota prima regină a României în memoriile sale.
În contextul epocii, episodul reflectă tensiunile subtile dintre intelectualii români și instituțiile statului, dintre libertatea de creație și așteptările politice sau sociale. Mihai Eminescu, fidel principiilor sale, nu a făcut concesii nici în fața suveranei, iar acest lucru a contribuit la consolidarea imaginii sale de spirit liber, neînduplecat.
Astăzi, întâlnirea dintre marele poet Mihai Eminescu și soția Regelui Carol I este privită ca o scenă emblematică pentru relația dintre putere și cultură. Nu a fost o confruntare, ci mai degrabă o ciocnire de sensibilități, în care două personalități puternice au încercat, pentru o clipă, să se înțeleagă. Iar faptul că momentul a rămas în memoria colectivă demonstrează cât de mult poate spune o singură conversație despre epoca în care a avut loc.
FOTO: Profimedia, Casa Regală
