Între ciocan și nicovală! Ducesele de York trebuie să-și aleagă tabăra: sunt fidele Regelui sau părinților?

Cu siguranță, nu le poate fi ușor să facă o asemenea alegere, mai ales de Sărbători, dar de următoarea lor mișcare depinde viitorul lor în sânul Familiei Regale britanice.

Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie  GettyImages 1425184681 jpg

În timp ce Regele Charles se pregătește pentru Crăciunul la Sandringham, prințesele Beatrice și Eugenie ar trebui să i se alăture sau să rămână loiale părinților lor. Însă dacă Regele Charles nu le poate convinge pe Beatrice și Eugenie să i se alăture la Sandringham și să-și lase singuri părinții de Crăciun, prințesele riscă să ajungă chiar ele în mijlocul scandalului Jeffrey Epstein. Situația este și așa delicată, cu ele, complet nevinovate, prinse la mijloc într-un scandal pe care îl credeau stins demult și care, iată, i-au aruncat pe ambii lor părinți într-un tăvălug fără oprire, lăsându-i fără titluri, proprietăți și, mai ales, onoare.

Până una, alta, fix acum, când toți din familia de York ar vrea să stea ascunși pe unde pot, există un prânz de Crăciun pe care nici nu-l pot declina și la care, cu siguranță, toți ochii ar fi pe ele.

Zilele trecute comportamentul fiicelor lui Andrew Mountbatten-Windsor și ale lui Sarah Ferguson ne-a arătat clar că Beatrice și Eugenie se confruntă într-adevăr cu o dilemă, după ce au lipsit deliberat de la seara de colinde a Prințesei de Wales. Însă acum dilema e cu atât mai dureroasă, de vreme ce tocmai au fost invitate de Regele Charles să petreacă Crăciunul la Sandringham, alături de alți membri cheie ai Familiei Regale, precum Prințul William și Prințesa Kate.

O sursă a 1Daily Express” susține că Prințesa Beatrice este împărțită între a merge la Sandringham, a petrece Crăciunul cu infamul său tată la Royal Lodge sau a-și invita mama să se alăture ei, copiilor ei și soțului ei, Edoardo Mapelli Mozzi, la noua lor casă din Cotswolds. Prințesa Eugenie cântărește și ea opțiunile pe care le are și nu-i e ușor deloc. Practic, pare o situație fără ieșire din care, orice ar alege, cineva va fi lezat. 

Acceptarea invitației regale, alături de Charles, William și Catherine ar fi cu siguranță cea mai bună opțiune pentru ele, din punctul de vedere al imaginii - anume să participe împreună cu ei la slujba iconică de Crăciun, departe de rudele lor cu reputație proastă. Dar, până acum, în ciuda scandalurilor părinților lor, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie au rămas mereu alături de ei. Deși acum ar fi cel mai prost moment să dispară din peisaj, tocmai când William își notează pe cine va păstra lângă el atunci când va accede la tron.

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg