Între emoții și incertitudine, Regina Camilla rămâne umărul de sprijin al Regelui Charles

Singură în ochiul furtunii, consoarta suveranului britanic trebuie să facă față tuturor evenimentelor dramatice care o înconjoară.

Regele Charles, la braț cu Regina Camilla, după operația suferită la prostată. FOTO: Getty Images
Regele Charles, la braț cu Regina Camilla, după operația suferită la prostată. FOTO: Getty Images

Când a fost încoronată Regină anul trecut, în luna mai, cu siguranță Camilla nu intuia că viața pe tronul Marii Britanii va fi încercată atât de devreme și atât de puternic, mai ales la nivel personal. Și, dintr-o dată, Palatul se confruntă cu mai multe probleme decât poate duce: cu două operații neanunțate, cea a Regelui Charles la prostată și cea a Prințesei Kate în zona abdominală, și cu doi suferinzi de cancer: același Rege Charles, aflat acum în convalescență după intervenția chirurgicală, și fosta lui cumnată, Sarah Ferguson, bună prietenă a Camillei.

Și, în tot acest ochi al furtunii, când primii reprezentanți masculini ai Casei Regale au devenit indisponibili - Regele Charles din cauza operației, Prințul William din cauza stării de sănătate a soției sale și Prințul Edward, obosit după recentul turneu în străinătate - greul a fost dus de senioarele Familiei Regale, respectiv Regina Camilla, Prințesa Anne și Ducesa Sophie.

Însă abia acum, când Palatul a confirmat faptul că Majestatea Sa Regele Charles se confruntă cu o problemă mult mai serioasă, înțelegem și tumultul Reginei Camilla, această femeie care a așteptat, în liniște, ani la rândul, să aibă dreptul de a-l iubi liber și de a-i sta alături ca egală, fără a fi blamată în vreun fel. Iar emoțiile și incertitudinea care o încearcă acum, văzându-l pe omul iubit răpus de suferință, o fac să fie solitară în această cursă pentru viață a lui Charles, ca unic umăr de sprijin al acestuia.

Nu degeaba i-a fost alături suveranului încă din prima clipă când a fost internat, încălcând toate protocoalele Palatului! Nu degeaba l-a vizitat de trei ori în ziua în care a fost operat și a vrut să-i fie alături și când a ieșit din spital. Dacă e ceva ce nu i se poate imputa acestei foste amante care i l-a furat pe Charles Prințesei Diana este dragostea sa necondiționată, devotamentul său de neclintit și grija pe care i-o arată partenerului său de viață, indiferent de reguli și cutume. 

Să sperăm că și această poveste va avea, în cazul lor, un deznodământ fericit.

FOTO: Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg