Invitația la încoronare și un nou portret regal cu Regele Charles și Regina Camilla au fost publicate

Charles și Camilla, noul portret regal înainte de încoronare jpg

Ca pentru orice eveniment important, există o invitație oficială și pentru marea încoronare din 6 mai. Iar această invitație a fost dată publicității, în sfârșit.

Palatul Buckingham a lansat marți invitația la încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla, confirmând că evenimentul va avea loc pe 6 mai 2023, Abația Westminster.

Peste 2.000 de invitații vor fi lansate în următoarele două zile, conform site-ului oficial al familiei regale.

Invitația este foarte veselă, colorată, cu detalii florale. Tot ansamblul emis marți, invitație și portret, abundă în culoare, arată ca o veste bună de primăvară.

invitația la încoronare jpg

Design-ul invitației a fost creat de Andrew Jamieson, un artist foarte apreciat.

În fotografia emblematică, cel mai nou portret al suveranilor Marii Britanii, aceștia au ales să se îmbrace în albastru și în tonuri de albastru. Regele Charles zâmbește încrezător și regăsim în privirea lui, cumva, ochii Elisabetei a II-a. Regina consoartă Camilla râde, este fericită și îi stă alături optimistă bărbatului care a făcut-o regină și care a iubit-o toată viața. Camilla poartă rochie albastru electric, una din culorile sale preferate, poartă colier de perle și cercei cu perle. Noul cuplu regal suveran transmite emoție, optimism, speranță, dar și noutate, dorința de a se alinia noilor tendințe și de a actualiza instituția oarecum prăfuită pe care o reprezintă.

Regele Charles are 74 de ani, iar Regina Camilla 75. Noul monarh a urcat pe Tron pe 8 septembrie 2022, la data la care Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, la reședința sa din Scoția, îndrăgitul castel Balmoral. La căpătâiul său au vegheat-o doi dintre cei mai apropiați copii ai săi, Charles și Anne.

Expresiva fotografie ce reprezintă noul portret regal publicat cu o lună înainte de încoronare a fost realizată de Hugo Burnand luna trecută, în sala Blue Drawing de la Palatul Buckingham.

Săptămâna trecută, Regele și Regina s-au aflat în prima vizită oficială de stat în noua lor calitate. Charles și Camilla au strălucit în Germania, întărind astfel legăturile celor două țări emblematice.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg