Istoria își ia revanșa! Când William va deveni rege, o va răzbuna pe nefericita soție decapitată a lui Henric al VIII-lea

După 500 de ani, Anne Boleyn, frumoasa, dar nefericita soție a Regelui Angliei, decapitată din ordinul acestuia, își va fi văzut moartea răzbunată de acest nou rege tânăr. 

Prințul William și legătura lui cu Anne Boleyn jpg

Regele Carol al III-lea a devenit monarhul Regatului Unit la 8 septembrie 2022, devenind astfel cea mai în vârstă persoană care a urcat pe tronul britanic, la vârsta de 73 de ani. De atunci, fiul său cel mare, Prințul William, se pregătește să preia ștafeta, mai ales după cumplitul anunț că tatăl său suferă de cancer.

Însă ceea ce lumea a uitat este că, undeva în originile acestei Familii Regale a Marii Britanii, se află un filon al fostei familii nobiliare Boleyn, pe care Prințul William îl moștenește prin ambii săi părinți.

Ei bine, dacă Regele Charles al III-lea are sângele nobililor din familia Tudor, dar și al nobililor Boleyn, succesorul său, William, va fi primul rege care este urmaș de sânge al familiei Boleyn, atât prin genetica tatălui, cât și prin genetica mamei.

Istoria descendenței de „sânge albastru”

Cum este posibil acest lucru? Ultima suverană din clanul Tudor, Regina Elisabeta I, a murit fără copii și, după cum știm cu toții, ea era singurul copil supraviețuitor al Annei Boleyn. Deci, de unde provine legătura dintre familia regală Tudor și Boleyn?

Descendența Boleyn a Regelui Charles al III-lea se trage din Mary Boleyn, sora lui Anne Boleyn. În timp ce Anne Boleyn și-a pierdut viața pe eșafod, fiind decapitată din ordinul sângerosului ei soț, Regele Henric al VIII-lea, lăsând în urmă un singur copil, Mary Boleyn a avut doi copii supraviețuitori, dintre care unul, Catherine Carey, s-a căsătorit cu Sir Francis Knollys. Această linie se întinde până la Elizabeth Bowes-Lyon, mai cunoscută sub numele de Regina Mamă Mary, care a fost bunica maternă a lui Charles al III-lea.

Și aici lucrurile devin și mai interesante... Unii istorici cred că Catherine Carey era, de fapt, fiica lui Henric al VIII-lea, și nu a soțului lui Mary Boleyn, William Carey. Dacă această teorie este adevărată, atunci Regele Charles al III-lea nu este doar descendent al familiei Boleyn, ci și descendent direct al Regelui Henric al VIII-lea.

Dar asta nu este tot! Fiii Regelui Charles al III-lea, Prințul William și Prințul Harry, au două legături separate cu familia Boleyn! Pe lângă faptul că moștenesc descendența lui Mary Boleyn prin tatăl lor, ei o moștenesc și prin mama lor, Prințesa Diana. Lady Di era descendentă directă a fiului lui Mary Boleyn, Henry Carey, primul baron Hundson, prin tatăl ei, John Spencer, al optulea conte Spencer. Așadar, atât William, cât și Harry au dublă descendență Boleyn – o întorsătură destul de interesantă, având în vedere că fiica lui Anne Boleyn, Regina Elisabeta I, nu a avut niciodată copii!

Și iată cum, printr-o nebănuită întorsătură a lucrurilor, istoria își ia revanșa! Când William va deveni rege o va răzbuna pe nefericita nevastă decapitată a lui Henric al VIII-lea, sângele Boleyn revenind la conducerea Marii Britanii.

 FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regina Mary și Regele Frederik la aniversarea Regelui Carl Gustaf al Suediei   Casa Regală suedeză jpg
Fan Bingbing a jucat o pe Împărăteasa Wu, GettyImages (4) jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Prințesa Sophia Duleep Singh, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe cu  președintele Finlandei, Alexander Stubb, și soția lui, Suzanne Innes Stubb   profimedia 1140935851 jpg
Kate Letizia colaj Getty Images jpg
Sarah Bernhardt  foto   profimedia 1010132945 jpg
Prințesa Diana și fratele ei, Contele Charles Spencer   Profimedia, Instagram jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Zara Tindall Musto Country png
Meghan în bucătărie, în negru, Foto Instagram jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg