Kate & William ai lumii musulmane! Cine sunt Prințul Rahim Al-Hussaini și Kendra Spears?

Actualizat:

Prințul a murit, trăiască Prințul! El e noul Aga Khan, cel mai puternic lider al ismaeliților și moștenitorul averii de 16 miliarde de dolari a regretatului său tată, Prințul Karim Aga Khan IV, marele prieten al Regelui Charles.

Kate Middleton și Prințul Williamy vs  Kendra Spears și Prințul Rahim   Getty Images jpg

Prințul Karim, cel de-al patrulea Aga Khan persan, care tocmai s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, era unul dintre cei mai puternici lideri spirituali și unul dintre cei mai bogați regali din lume. El este succedat astăzi de fiul său, Prințul Rahim Al-Hussaini, care îi moștenește nu doar titlul de Aga Khan, ci și averea de peste 16 miliarde de dolari - de 8 ori mai mare decât cea a Regelui Charles, un mare apropiat al familiei lor.

Prin urmare, Prințul Rahim Al-Hussaini a fost anunțat drept noul liderul spiritual al musulmanilor ismailiți din lume, o ramură a islamului șiit, fiind desemnat ca Aga Khan V în testamentul tatălui său, care a fost desecretizat ieri.

„Prințul Rahim Aga Khan V este descendent direct al Profetului Muhammad (Pacea fie asupra sa și asupra progeniturii sale) prin fiica sa, Hazrat Bibi Fatima, și prin vărul și ginerele Profetului, Hazrat Ali, cel de-al patrulea calif al islamului și primul imam șiit”, a afirmat Aga Khan Development Network într-o declarație. „De-a lungul istoriei lor de 1.400 de ani, ismailii au fost conduși de un imam ereditar în viață. Ismailii trăiesc în peste 35 de țări și sunt în număr de aproximativ 12 până la 15 milioane.”

Cine e cel de-al cincilea Aga Khan persan?

Prințul Rahim, al doilea copil și fiul cel mare al fostului Aga Khan și al primei sale soții, Sarah Crocker Poole, s-a născut la Geneva, în Elveția. El a mers la școală în Statele Unite, urmând liceul la Phillips Academy din Andover, Massachusetts, apoi absolvind Universitatea Brown cu o diplomă în literatură comparată în 1995.

În 2013, el și-a anunțat cu mare mândrie logodna cu modelul american Kendra Spears, cu care a realizat un pictorial oficial pe tipicul celui făcut de Prințul William și Kate Middleton în 2011. Nunta ce a urmat la scurt timp după anunțul logodnei a fost de un lux orbitor, pe măsura rangului de Aga Khan al tatălui său și a impresionantei sale averi, care trebuia etalată prin strălucirea evenimentului.

Mai multe pentru tine...

Prințul Rahim și americanca Kendra Spears au fost binecuvântați și cu doi copii: Prințul Irfan (10) și Prințul Sinan (8). Din păcate, diferențele culturale și-au spus cuvântul, iar cuplul a divorțat în 2022. Altfel, ei ar fi putut fi priviți în continuare drept Kate & William ai lumii musulmane.

Acum, Prințul Rahim, ca noul Aga Khan V, „va prelua un portofoliu vast. Familia și instituțiile Ismaili sunt uimitor de bogate, cu dețineri care variază de la companii aeriene la proprietăți imobiliare și ziare”, potrivit New York Times. El va conduce, de asemenea, Aga Khan Development Network, unde a lucrat timp de mulți ani.

FOTO: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg