Asta e vila în care Kate şi William l-au sărbătorit pe Prinţul George! Cazarea costă aproape 30.000 de euro pe săptămână

Actualizat:
1 kate william vila mustique jpg jpeg

Pe 22 iulie, Prinţul George, cel care în viitor va deveni Regele Marii Britanii, a împlinit şase ani, iar Ducii de Cambridge au decis să-l sărbătorească într-o locaţie de lux.

Timp de două săptămâni, Prinţul William, Kate Middleton, copiii lor, dar şi părinţii Ducesei, Carole şi Mike Middleton, s-au relaxat pe insula privată Mustique din Caraibe, pe care au vizitat-o pentru prima dată în anul 2008.

Ţinând cont că Mustique este una dintre cele mai exclusiviste locaţii din lume, Kate şi William nu şi-au făcut niciodată griji că acolo ar putea fi deranjaţi de presă sau de public, astfel că aleg aproape în fiecare an să se relaxeze pe acea insulă.

8 william kate george vila mustique 3 jpg jpeg

Potrivit jurnaliştilor de la Hello Magazine, vila în care se cazează Ducii de Cambridge costă 27.000 de lire sterline pe săptămână, adică aproape 30.000 de euro. Astfel, ţinând cont că Prinţul William şi Kate Middleton petrec două săptămâni acolo, ei vor plăti pentru cazare aproximativ 59.000 de euro.

Printre altele, locaţia aleasă de Ducii de Cambridge beneficiază de foişor, piscină şi are un întreg staff care se ocupă de persoanele care sunt cazate acolo.

11 william kate george vila mustique 6 jpg jpeg

Mai multe fotografii pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg