Imagini direct din Paradis! Locaţia spectaculoasă în care au locuit ducii de Cambridge la finalul turneului regal din Bahamas

Actualizat:
1 fotojet 22 jpg jpeg

Din culisele şederii de lux a cuplului regal în Bahamas. Iată cum a arătat camera de hotel a ducilor de Cambridge şi cum au fost aceştia răsfăţaţi.

Pentru ultima etapă a periplului oficial din cadrul turneului regal efectuat cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, Prinţul William şi Kate Middleton au fost cazaţi la hotelul ”The Cove”, pe insula Atlantis Paradise în Bahamas.

Ducii de Cambridge au beneficiat de lux şi răsfăţ, peisaje uluitoare şi o atmosferă de vacanţă în adevăratul sens al cuvântului.

Prinţul William şi Kate Middleton au fost trataţi regal în timpul şederii de două nopţi la The Cove Atlantis Paradise Island, în ultima oprire din controversatul turneu caraibian. În exclusivitate, persoane dintre angajaţii hotelului au detaliat Page Six că ducii s-au comportat admirabil şi le-au zâmbit tuturor. Cu siguranţă, şederea le-a priit. Chiar dacă agenda de lucru le-a fost foarte încărcată, cei doi soţi păreau de fiecare dată când reveneau la hotel fericiţi şi relaxaţi.

William, în vârstă de 39 de ani, şi Kate, în vârstă de 40 de ani, au avut un apartament de lux de 500 metri pătraţi format din trei dormitoare, balcoane cu vedere completă la ocean, un living ultra spaţios, o bucătărie complet utilată şi o zonă de servit masa. Un martor a dezvăluit că şi-au făcut timp şi pentru câteva activităţi în aer liber. La un moment dat, i-a prins ploaia după ce au navigat şi au revenit la hotel uzi leoarcă şi râzând în hohote.

Ducesa a fost auzită în timp ce vorbea pe Face Time cu cei trei copii ai lor, Prinţul George (8), Prinţesa Charlotte (6) şi Prinţul Louis (3).

În ceea ce priveşte răsfăţul culinar, ducii de Cambridge s-au bucurat de mese servite în cameră, de tradiţionalul ceai de la ora 5, servit în cele mai fine porţelanuri, au primit deserturi delicioase cum ar fi prăjiturele cu ciocolată, cu cremă de lămâie, cu bezea, cu fructe de pădure, produse fine de patiserie şi biscuiţi proaspeţi, cu umplutură de de gem şi frişcă.

O altă sursă a dezvăluit că ducii şi-au comandat două nopţi la rând punch cu rom, iar în prima seară, Prinţul a avut poftă de pizza pepperoni. În a doua seară au mâncat de la Nobu, unul dintre restaurantele de lux ale resort-ului.

Şi-au comandat sushi, sashimi şi somon la grătar cu sos teriyaki servit pe un pat de tăieţei asiatici. De asemenea, un mare succes au avut smoothie-urile de mango, la micul dejun.

Cuplul regal nu a avut pretenţii speciale, au fost foarte discreţi, dar s-au bucurat de toate surprizele puse la cale de personalul atent al resortului de lux.



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg