Kate Middleton, distracţie maximă în Danemarca! Cum a fost surprinsă ducesa, singură, fără Prinţul William, cum nu am mai văzut-o niciodată

Actualizat:
1 kate middleton 2 jpg jpeg

S-a dat liber la distracţie pentru Kate! Ducesa a vizitat studioul de joacă al Fundaţiei Lego şi, în loc să folosească scările, s-a dat pe tobogan.

Ipostazele inedite ne arată o ducesă cu suflet de copil. Râde cu gura până la urechi şi s-a bucurat la maxim de experienţă.

6 profimedia 0664244147 jpg jpeg

Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, a ajuns la Copenhaga singură, într-o vizită oficială de două zile, cu un proiect de suflet. Ea va promova Fundaţia Centrului Regal care se ocupă de copiii cu vârste mici şi foarte mici. Chiar a glumit, că Prinţul William ar fi îngrijorat, întrucât ar putea veni acasă să-şi mai dorească un bebeluş şi a adăugat că va fi invidiată de copiii săi pentru vizita sa de la Fundaţia Lego.

1 profimedia 0664232668 jpg jpeg

Ducesa de Cambridge este întruchiparea eleganţei şi a rafinamentului regal, oricât de copilăroasă ar fi. Şi în această vizită chiar a fost. Kate s-a dat pe tobogane şi s-a distrat copios, după cum se vede în aceste imagini. Sunt ipostaze în care nu am mai văzut-o niciodată.

6 profimedia 0664244123 jpg jpeg

Glumeaţă, s-a scuzat presei: ”Eram aici, trebuia să o fac.” Sau: ”Bine că aţi stat suficient de departe.”

În mod cert, soţia Prinţului William este o femeie veselă şi plină de viaţă, lângă care nu ai cum să te plictiseşti. Şi la câtă bucurie se citeşte pe faţa ei, cu siguranţă că ai săi copii vor fi invidioşi pe aventura mamei lor.

La Studioul de Joacă al Fundaţiei Lego din cadrul Universităţii Copenhaga studenţii sunt încurajaţi să se joace, dar şi să fie profesionişti în carieră încă din primii ani.

Ducesa a fost îmbrăcată clasic, cu o pereche de pantaloni largi şi comozi şi cu un taior roşu, cu două rânduri de nasturi. A optat şi pentru o cămaşă albă şi pantofi negri cu toc mic şi comod.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg