Kate Middleton e iar însărcinată? Prinţesa Charlotte a făcut marele anunţ: „Mama aşteaptă încă o fetiţă“

Actualizat:
1 gettyimages 816298196 jpg jpeg

Prinţul William şi Kate Middleton par că vor să aibă o familie foarte numeroasă şi, chiar dacă nu au anunţat public că îşi mai doresc copii, Prinţesa Charlotte i-a dat de gol.

Potrivit jurnaliştilor australieni de la New Idea, Kate Middleton ar fi însărcinată din nou şi ar aştepta un al patrulea copil, o fetiţă, care va fi surioara celor trei copii pe care Ducesa deja îi are cu Prinţul William: George, Charlotte şi Louis.

Informaţia potrivit căreia Kate Middleton e iar însărcinată a fost făcută publică după ce Prinţesa Charlotte ar fi făcut marele anunţ la şcoală, în faţa colegilor.

„«Mama aşteaptă încă o fetiţă». Una dintre ajutoarele învăţătoarei a auzit-o pe Charlotte spunând asta şi nu i-a venit să creadă. Micuţa vorbea foarte tare şi părea convinsă că mama ei este însărcinată. Era foarte entuziasmată şi spunea că abia aşteaptă. A fost un anunţ incredibil, chiar în prima ei săptămână de şcoală“, le-a spus celor de la New Idea o sursă regală.

Potrivit presei din străinătate, despre Kate Middleton s-a scris pentru prima oară săptămânile trecute că ar fi din nou însărcinată, însă nicio sursă oficială nu a confirmat acest lucru, iar informaţiile apărute acum întăresc zvonurile.



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg