Kate Middleton, sinceritate regală: "Izolarea cu trei copii mici m-a epuizat. Sunt un profesor de matematică de nota 5!"

Actualizat:
4 2 png png

Pandemia a fost o piatră de încercare chiar şi pentru figurile regale.

Kate Middleton, mai exact, s-a plâns într-un interviu online că izolarea obligatorie a epuizat-o, aceasta fiind nevoită să aibă responsabilităţi în plus faţă de cei trei copii ai ei şi-ai Prinţului William.

4 untitled jpg jpeg

Într-un videocall cu părinţii copiilor de la Şcoala Roe Green din Kingsbury, Londra, ducesa de 39 de ani a făcut mărturisiri despre cum a fost experienţa ei şi a lui William cu Prinţii George, de şapte ani, Charlotte, de cinci, şi Louis, de doi ani. Kate şi William şi-au petrecut mare parte din pandemie la reşedinţa lor din Amner Hall, în Norfolk.

Ducesa de Cambridge a spus că, pe lângă provocările zilnice ale unei mame cu trei copii, dificultăţile au venit şi din faptul că ea a trebuit să îşi asume şi alte roluri, precum cel de profesoară şi chiar şi de… coafeză pentru cei trei copii ai ei, ea fiind cea care i-a tuns în această perioadă.

Interesant este că, în timpul acestei discuţii online, ducesa a fost invitată să îşi aprecieze abilităţile de profesoară de matematică, după atâtea luni de şcoală online cu copiii ei, iar Kate s-a notat doar cu un… 5.

Invitată să dezvăluie cine a fost cel mai mare ajutor al ei în timpul pandemiei, Kate Middleton a răspuns scurt: Prinţul William.



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg