Prinţii George, Charlotte şi Louis se pregătesc să se întoarcă la şcoală. Unde vor învăţa cei trei şi cum li se adresează colegii de clasă?

Actualizat:
1 noname jpg jpeg

Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Prinţul Louis se vor întoarce la şcoală săptămâna viitoare, iar Ducii de Cambridge se pregătesc pentru acest moment ca orice alţi părinţi din Marea Britanie.

Prinţul George, în vârstă de opt ani, şi Prinţesa Charlotte, de şase, vor merge la aceeaşi şcoală privată: Thomas’s School din districtul londonez Battersea, una la care taxele şcolare anuale ajung la 17.000 de lire sterline. Acolo, cei doi sunt trecuţi în catalog cu numele de George şi Charlotte Cambridge.

Fratele lor mai mic, Louis, în vârstă de trei ani, va merge la grădiniţa Willcocks Nursery School până la anul, în septembrie, când se va alătura, cel mai probabil, şcolii la care merg şi fraţii lui.

“Toţi cei trei copii sunt populari la şcoală şi au mulţi prieteni, atât la Londra, cât şi la ţară, lângă reşedinţa Anmer. Întotdeauna au amici invitaţi acasă. Cât despre Kate şi William, aceştia insistă să nu existe tratament special pentru niciunul dintre copiii lor. George o fi viitor rege, dar, deocamdată, este doar un băieţel ca oricare altul”, declară un apropiat al familiei regale pentru presa londoneză.

Iar Kate se comportă, la rândul ei, ca orice altă mamă şi s-a împrietenit cu celelalte mame de la şcoală, având, în acelaşi timp, şi o relaţie bună cu profesorii celor doi copii mai mari.



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg