Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?

Actualizat:

RadarOnline.com a publicat un material amplu despre un subiect mai aparte. Se pare că s-a creat o adevărată isterie în rândul bărbaților care și-au luat inima în dinți și au încercat în dormitor ceea ce se zvonește că-i place viitorului rege britanic. În tot acest timp, Prințul William se arată cât se poate de deranjat de porecla pe care a primit-o și de toată atenția care i se acordă și motive… intime.

Prințul William, Kate Middleton  sursa foto   Profimedia jpg

Prințul acuzat de practici neobișnuite

Zvonul a apărut prima dată în 2022, când un cont de bârfe mondene de pe Instagram a postat un text despre un membru senior al familiei regale care ar fi „implicat în comportamente neobișnuite în dormitor”.

Cu toate că în postarea respectivă n-a fost dezvăluit niciun nume, toată lumea s-a gândit la Prințul William, care era deja bănuit că ar fi avut o relație extraconjugală cu Rose Hanbury, Marchiza de Cholmondeley.

În numai câteva zile, au apărut hashtog-uri legate de un anumit act sexual, denumit „pegging”, și s-au răspândit în întreaga lume. Și, mai grav de-atât, întreaga poveste a inclus-o și pe Kate Middleton, care ar fi „prea tradițională” să încerce ceea ce îi stârnește soțului ei maxim interes în pat.

Scandal de proporții

„William e perfect conștient de zvonurile care circulă online despre el și se simte extrem de prost din cauza poreclei care i s-a dat în spațiul online – Dirty Will”, a ținut să precizeze o sursă de la palat. „A devenit o glumă pe internet, dar el a luat totul în serios și la nivel personal”, conchide aceasta.

Kate Middleton, Prințul William  foto   Profimedia 0342228804 jpg

Moștenitorul tronului se arată „extrem de rușinat” de faptul că asemenea zvon nu se poate șterge nicicând de pe internet, având în vedere că copiii lui cresc și vor vedea la un moment dat și acest lucru. În numai câteva zile de la răspândirea zvonului în online, Google Trends a înregistrat o creștere de 400% a căutărilor despre pegging. Ce înseamnă pegging-ul?

Ce înseamnă pegging-ul

Pegging-ul este un act sexual în care femeia are o centură cu un dildo pentru a-și penetra partenerul de sex masculin. Practica sexuală, considerată tabu ani la rând, a devenit abordabilă doar datorită lui William.

„Am descoprit o schimbare de comportament a bărbaților heterosexuali, care au început să privească plăcerea în mod diferit de când au apărut zvonurile despre William...”, a recunoscut și un coach de intimitate.

Zvon confirmat sau infirmat?

În ceea ce privește confirmarea sau informarea unui asemenea zvon, nu a ieșit nimeni, evident, să comenteze, însă știm cu siguranță că viitorul rege britanic își dorește să apară în prim plan datorită muncii sale, nu din cauza unor zvonuri care să-l facă să se rușineze în fața copiilor lui.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cum au apărut la Royal Ascot 2025 Lady Eliza Spencer și Lady Amelia Spencer, GettyImages (1) jpg
Mary Frederik înmormântare Harald, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe la funeralii profimedia 1132824527 jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Profimedia (4) jpg
colaj profimedia getty images jpg
Napoleon și Josephine  profimedia 0287302413 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Meghan Markle, Prințul Harry la Invictus Games  foto   Getty jpg
Alianța Scandinavă   Regele Carl Gustaf al Suediei, Regele Haakon al Norvegiei și Regele Frederik al Danemarcei la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132787417 jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Regina Rania Regina Mary si Charlene la Oslo
funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132749247 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Regele Felipe la funeraliile Regelui Harald al Norvegiei de la Oslo  profimedia 1132560431 jpg
Prințesa Lalla Meryem profimedia 0216949686 jpg
Prințul George vs  Prințul William la Colegiul Eton   Profimedia jpg