Kate cea melancolică. Prințesa a purtat din nou o bijuterie din aur cu care a apărut prima dată acum 13 ani

19 martie, 2025

Broșa din aur în formă de trifoi a Prințesei de Wales nu este orice accesoriu regal, ci o piesă cu o importantă valoare sentimentală pentru Kate.

kate middleton getty jpg

Prințesa de Wales a fost extrem de elegantă la tradiționala Paradă de Ziua Sfântului Patrick, care a avut loc la garnizoana Wellington Barracks, pe 17 martie, în prima ei apariție solo în calitate de colonel al Gărzilor Irlandeze.

Soția prințului William a ales pentru apariția sa o haină într-o nuanță de verde regal, pe care a combinat-o cu cizme din piele de căprioară și mănuși negre. Ca accesorii, pe lângă pălăria tip fascinator, prințesa a dezvăluit și o broșă delicată în formă de trifoi prinsă de reverul hainei.

Nu este prima dată când Prințesa de Wales poartă această bijuterie în public. Potrivit expertului în bijuterii Maxwell Stone, citat de publicația britanică Hello, delicata broșă din aur se află de zeci de ani în seiful familiei regale.

„Împrumutată membrilor familiei regale de către Gărzile Irlandeze cu ocazia sărbătoririi Zilei Sfântului Patrick, Kate a purtat prima dată această broșă la scurt timp după nunta ei din 2011 cu Prințul William”, a explicat Maxwell.

O bijuterie modestă

Se crede că piesa a fost proiectată de Cartier, fiind realizată din aur galben de 18 carate, și că aceasta prezintă un mic smarald în centrul frunzelor texturate.

„Purtată anterior și de către Regina Mamă și Prințesa Anne, broșa a fost afișată de Kate în mai multe vizite ale sale în Irlanda de Nord, precum și la ceremoniile de Ziua Sfântului Patrick. Aș estima că această broșă simplă, dar uimitoare, valorează 2.250 de lire sterline”, adaugă Maxwell.

Deși nu este cea mai scumpă bijuterie din colecția lui Kate Middleton, accesoriul elegant are, fără îndoială, o valoare sentimentală imensă, fiind prima broșă pe care prințesa a purtat-o ​​vreodată în calitate oficială de membru al casei regale britanice", adaugă Maxwell.

Kate Middleton Sfântul Patrick 2012 profimedia 0121762170 jpg

Mai exact, Prințesa de Wales a purtat broșa la prima ei paradă de Ziua Sfântului Patrick, în 2012, eveniment care a marcat și prima ei apariție solitară la o acțiune cu caracter militar, de când a devenit soția lui William, în 2011.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton, Prințesă de Wales, GettyImages (9) jpg
Margareta și Principele Radu de Paște foto Facebook jpg
Kate Middleton foto Kensington Palace png
Regina Maxima a Olandei, la primirea sultanului Omanului, Foto Profimedia (1) jpg
Regina Camilla Foto Profimedia (9) jpg
 Jason Knauf Foto Profimedia (1) jpg
Kate Middletom, Prințul William  foto   Profimedia jpg
Prințul Moulay Al Hassan al Marocului și Regele Mohammed al VI lea   GettyImages 173497718 jpg
Henri și Maria Teresa de Luxemburg, Marea Curte Ducală a Luxemburgului (4) (1) jpg
Regele Philippe cu Regina Mathilde și copiii lor pe El Camino de Santiago de Compostela   Casa Regală belgiană (5) jpg
Principesa Sofia a slabit foarte mult jpeg
Regina Sofia vs amanta Regelui Juan Carlos, Corinna Larsen jpg
Regele Charles si Camilla, 20 ani de casnicie, foto Instagram Buckingham Palace jpg
Prințul Louis și Regele Charles, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  sursa foto   GettyImages jpg
Regina Margrethe, Regele Frederik, Regina Mary, Prințesa Isabella, Prințul Christian Foto Profimedia (2) jpg
Kate Middleton și Prințul William jpg
Kate Middleton foto Profimedia (13) jpg