Kate Middleton a încălcat protocolul regal de două ori, săptămâna trecută. Elisabeta îi interzicea clar

Prințesa de Wales își face treaba la evenimentele regale cum nu se poate mai bine, dar chiar și ea mai poate greși.

Kate Middleton, vizită în Kent, Foto Profimedia (2) jpg

Mulți ar putea fi surprinși să audă că prințesa a putut încălca protocolul regal săptămâna trecută – de două ori! Fiind, în mod normal, imaginea perfecțiunii, Kate a uitat, cu toate acestea, de niște reguli vechi la palat, care au inclus o alegere nepotrivită a coafurii, împotriva părerilor regretatei Regine Elisabeta cu privire la modul în care ar trebui să se prezinte membrii regali.

Cea de-a doua nemulțumire este una ceva mai inedită – Kate a vorbit sincer cu persoane din audiență despre sarcina ei, lucru pe care un regal nu ar trebui să-l facă.

Prima infracțiune împotriva Coroanei a implicat mândria neîncoronată a lui Kate - părul ei. Miercurea trecută, Kate a ales un coc șic pentru look-ul ei la un eveniment, cu bretonul care i-a încadrat fața. 

Ei bine, această coafură nevinovată se pare că încalcă o regulă de lungă durată despre cum ar trebui să se prezinte un regal în public. Ei bine, părul unui femei din familia regală trebuie să fie îngrijit și coafat natural, neted și elegant de la rădăcini până la vârfuri.

Cât despre a doua încălcare a regulilor de către Kate Middleton, acesta ar fi o mărturisire legată de sarcina ei, atunci când prințesa a vorbit cu soțul unei femei care a suferit de aceeași afecțiune severă, cunoscută sub numele de hyperemesis gravidarum.

Steve Ikebuwa, tată a patru copii, a dezvăluit pentru Daily Mail despre interacțiunea lui cu prințesa: „A fost plăcut să o cunosc. Când i-am spus că soția mea are hyperemesis gravidarum, a fost sensibilizată. Puteai vedea o expresie de genul am trecut prin asta. Mi-a spus Am avut și eu asta, știu cum e. A rezonat cu mine. Este o doamnă plăcută.”

Cu toate acestea, regretatei Regine Elisabeta nu-i plăcea deloc să discute despre sarcină, mergând până la a-i displăcea chiar și cuvântul în sine.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg