Kate Middleton a purtat de trei ori această ţinută! Când a accesorizat-o mai bine?

Actualizat:
tinuta jpeg

Ziua şi outfitul... reciclat! Mai c-am zice că Ducesa de Cambridge s-a pus pe economisit, altfel nu înţelegem de ce cele mai recente outfituri purtate de soţia Prinţului William sunt cele pe care aceasta le-a tot purtat în ultimii ani.

Apariţia de ieri, de la Belfast, Irlanda

În 2014, Regina Elisabeta a II-a şi Ducele de Edinburgh au fost oaspeţii de onoare a acestui eveniment anual. Un an mai târziu, îndatorirea i-a revenit lui Earl şi Contesei de Wessex, iar anul acesta Kate şi William au fost cei nevoiţi să se prezinte la garden party-ul din Irlanda de Nord.

Aşadar, marţi după-amiază, Ducesa de Cambridge şi Prinţul William s-au prezentat la castelul Hillsborough, acolo unde au fost invitaţi de onoare al secretarului de stat. Cei doi, alături de 2,500 de invitaţi, au participat la un eveniment menit să le recunoască meritele celor care se implică în cauze umanitare.

Ducesa s-a plimbat prin grădinile Castelului Hillsborough

Cât despre apariţia Ducesei, trebuie să recunoaştem că ne aşteptam s-o vedem purtând un alt oufit, nu cel pe care l-a purtat deja de alte două ori. E vorba de un oufit elegant, în nuanţe aurii, pe car l-a purtat odată în 2012, dar şi-n 2011 la nunta Zarei Phillips.

Ce-i drept, Ducesei îi vine foarte bine acest oufit semnat de DAY Birger et Mikkelsen, pe care, de data aceasta, l-a accesorizat cu o pălărie Lock Hatters, numită şi ”Morning Rose hat” şi cu o broşă Irish Guards.

Cât despre apariţia din 2011, atunci Kate îşi accesorizase ţinuta cu o pălărie mai amplă, bej, şi cu o pereche de pantofi cu o uşoară platformă.

2016, 2012, 2011

Aşadar, când vi se pare că a accesorizat-o mai bine?

foto: Hepta / getty images



Recente pe Ok! Magazine

Kate William Insula Bute, GettyImages (3) jpg
Charles Spencer și Diana în tinerețe, Profimedia (1) jpg
Prințul William, Prințul Harry  foto   GettyImages 1051839482 jpg
Regina Ana și Regele Mihai în tinerețe   Casa Regală jpeg
Prințul Harry GettyImages  jpg
Regina Rania, Regele Abdullah, Emmanuel Macron și Brigitte Macron   Profimedia jpg
Letizia, Felipe, Regina Sofia și Regele Juan Carlos   GettyImages 51471639 jpg
Kate William Insula Bute, GettyImages (5) jpg
Charlene la investirea noului ambasador 4 jpg
Cleopatra  foto   profimedia 0547982946 jpg
charles spencer harry will wenn3101950 670x400 jpeg
Prințesa Diana în mașină, Profimedia (2) jpg
Regina Letizia în școala generală foto Vanitatis2 jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Constanța salutând Bricul Mircea la întoarcerea din cursa transatlantică   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (6) jpg
Prințesa Charlotte, GettyImages (3) jpg
Prințul William și Kate Middleton profimedia 0974344327 jpg
Sarah Ferguson, Ducesă de York, GettyImages jpg
Kate Middleton și Prințul Harry foto profimedia jpg