Kate Middleton & Meghan Markle. Ce nu le lipseşte niciodată din maşină celor două ducese?

Actualizat:
FotoJet jpeg

Sunt mai tot timpul pe drum, îndeplinindu-şi responsabilităţile regale în orice colţ de lume, iar confortul lor, în călătoriile oficiale sau personale, este esenţial. La ce apelează Ducesa de Cambridge şi Ducesa de Sussex pentru a-şi menţine starea de bine chiar şi atunci când sunt în deplasare?

image

Din 2011, de când a devenit soţia Prinţului William, Kate Middleton a bifat numeroase vizite oficiale, motiv pentru care şi-a petrecut multe ore în maşină, pe drum. Iar, când călătoria se încheie şi ducesa ajunge la destinaţie, Kate trebuie să arate ca scoasă din cutie înainte de-a se întâlni cu mulţimile de oameni care o aşteptau. Şi atunci cum reuşeşte să-şi păstreze confortul şi prospeţimea după un drum cu maşina de câteva ore bune?

Ei bine, soţia Prinţului William nu pleacă niciodată la drum fără cutia ei Tupperware, în care îşi pune câteva gustări, în caz că i se face foame pe drum.

image

La rândul ei, Meghan Markle nici ea n-a stat degeaba de când a devenit membră a familiei regale britanice. Astfel, din 19 mai, de când i-a jurat lui Harry dragoste eternă în faţa altarului, ea a fost prezentă la mai mult de 10 evenimente oficiale.

Meghan nu iese nici ea din palat până nu se asigură că are tot ce-i trebuie în maşina cu care călătoreşte. Ea se asigură că are la ea câte o sticlă de apă minerală şi una de apă plată Hildon, pentru a nu risca deshidratarea. Nu e neapărat produsul ei preferat, cât mai ales furnizorul de apă al familiei regale britanice de ani de zile, calitatea produsului fiind verificată şi asigurată constant.

image

Dar, în ceea ce priveşte alţi membri ai familiei regale britanice, ei ce-şi iau cu ei în timpul călătoriilor pe patru roţi? Se pare că Regina Elisabeta a II-a cere să aibă la drum tot timpul o pătură disponibilă, astfel încât monarhul de 92 de ani să nu sufere nicio secundă de frig.

Mai mult, obiceiul de a sta în maşină cu o păturică pe genunchi îl are, mai nou, şi Kate, care a putut fi văzută cu un pled albastru pe picioare când a mers, însoţită de Regină ce-i drept, la biserica Crathie, luna trecută.

image


Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Charlene de Monaco Prințul Albert și președintele Italiei Facebook2 jpg png
Prințesa Charlene de Monaco și Gabriella profimedia 1140035173 jpg
FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
moza jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (3) jpg
Strămoșul Prințului William, William Cuceritorul   Profimedia jpg
Prințesele Beatrice și Eugenie la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling, profimedia 1108541650 jpg
Regele Felipe și Regina Letizia profimedia 1139285409 jpg
Regele Edward VII profimedia 0166621141 jpg
Prințul William adoră viața la țară, Profimedia (2) jpg
Meghan prim plan ea jpg
Nicolae de Romania și Alina, nunta din 2018, Foto Ostafi jpg
Prințesa Charlene cu un bebeluș în brațe   Palatul Princiar jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (8) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Sofia și Prințul Philip profimedia 1139457032 jpg