Kate Middleton, din nou în haine de doliu. Prințesa, imaginea tristeții alături de William și Charles, la înmormântare

Regele Charles, William și Kate i-au adus azi un omagiu emoționant Ducesei de Kent la înmormântarea catolică a acesteia. Regina Camilla, în schimb, a lipsit din cauza unor probleme de sănătate.

Regele Charles GettyImages 2235214851 jpg

Regele s-a aflat în fruntea participanților la înmormântarea Ducesei de Kent, care a avut loc la Catedrala Westminster, alături de alți membri ai Familiei Regale, după moartea acesteia la vârsta de 92 de ani.

Charles, William și Kate au fost însoțiți și de alți membri ai familiei regale la slujba de la ora locală 14:00, precum și de familia apropiată a Ducesei de Kent și de prietenii acesteia.

În ceea ce o privește pe Regina Camilla, Palatul Buckingham a anunțat cu doar două ore înainte de începerea slujbei private că aceasta s-a retras din cauza complicațiilor provocate de o sinuzită acută.

Liturghia funerară catolică este prima ținută pentru un membru al monarhiei din istoria britanică modernă.

Pentru acest eveniment sobru, Kate a ales o rochie midi neagră, croită pe corp, cu o fundă statement la baza decolteului, o pălărie cu voaletă și un colier imens cu perle, care i-a aparținut regretatei Regine Elisabeta. La rândul lor, Charles și William au purtat costume cu redingotă neagră, așa cum cere eticheta de la o înmormântare regală.

Kate middleton la înmormântare GettyImages 2235214492 jpg

Înmormântarea are loc la 12 zile după ce Ducesa de Kent a decedat la reședința sa din cadrul Palatului Kensington, pe 4 septembrie, la vârsta de 92 de ani. După slujba religioasă de astăzi, sicriul va fi dus cu dricul la Cimitirul Regal privat de la Frogmore, Windsor, spre locul de veci al Ducesei de Kent.

Ducesa, născută Katharine Worsley, a fost soția vărului regretatei Regine Elisabeta, Ducele de Kent. O adepta devotată a credinței romano-catolice, ducesa a devenit primul membru al familiei regale britanice care s-a convertit la catolicism în peste 300 de ani, făcând acest lucru în 1994.

Ducesa de Kent a Marii Britanii jpeg

După slujba de înmormântare, Kate și William își vor schimba hainele cernite cu unele formale, pentru a-i primi pe Melania și Donald Trump în vizita lor oficială în Marea Britanie. 

Cuplul prezidențial urmează să aterizeze în Marea Britanie tot marți, 16 septembrie, pentru o vizită de stat de două zile.

Prințul William și Kate Middleton vor fi gazdele soților Trump și a doua zi, miercuri dimineață, la Castelul Windsor, acolo unde îi vor prezenta oficial Regelui Charles și Reginei Camilla.

În ciuda planurilor inițiale ca sosirea lor să aibă loc pe 17 septembrie, a existat o schimbare semnificativă a datei, iar Donald și Melania vor păși pe pământ britanic la puține ore după funeraliile Ducesei de Kent.

Cuplul prezidențial american este, se pare, „încântat” că Prințesa de Wales va juca un rol important în timpul călătoriei lor în Regatul Unit și că aceasta va participa la atâtea evenimente din cadrul vizitei de stat, în ciuda stării sale de sănătate încă fluctuante.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg