Kate Middleton, într-o ținută perfectă de toamnă. Camel chiar este nuanța ei!

Prințesa de Wales a fost imaginea eleganței autumnale în timpul vizitei cu Prințul William în localitatea Scarborough din comitatul North Yorkshire, acolo unde au fost invitați la sediul unei organizații în sprijinul tinerilor.

kate middleton profimedia 0735119691 jpg

Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, a arătat ca o adevărată doamnă în haina ei lungă, camel, purtată peste o rochie midi, în aceeași culoare, și cu accesorii maro deschis, în același ton. 

Această haină superbă, de o eleganță care nu se demodează niciodată, costă 460 de lire sterline și este de la brandul Max&Co. Geanta mini aleasă de Kate Middleton costă 295 de lire sterline și este o creație DeMellier London, fiind superb asorată de prințesă cu o curea lată, purtată peste rochie.

Kate și-a aranjat părul într-o coafură simplă, în valuri ușoare, iar atât ea, cât și Prințul William au purtat în piept o broșă în formă de mac roșu, cu o semnificație aparte pentru britanici, comemorând victimele celui de-al Doilea Război Mondial.

Prințul William și-a coordonat ținuta cu cea a soției sale, adăugând pe sub sacoul lui bleumarin un jumper într-o nuanță burgundi, care s-a asortat perfect cu cea camel, a soției sale.

Kate Middleton și Prințul William au fost primiți cu entuziasm de oamenii strânși pe străzile orașului, mulți dintre aceștia rugându-i pe Prinții de Wales să facă o poză cu ei, strângându-le mâna sau chiar îmbrățișându-i.

Kate a fost numai zâmbet și plină de entuziasm la întâlnirea cu admiratorii regali, iar pentru a ajunge mai aproape de aceștia, nu s-a sfiit să calce cu tocurile ei înalte pe un pământ moale, spre amuzamentul lui William.

Ieșirea publică a celor doi prinți este un bun moment de PR pentru casa regală britanică, ca răspuns la cel al Ducilor de Sussex și la mult promovata carte de memorii a Prințului Harry, Spare/Rezervă, una ce promite să facă noi dezvăluiri incomode pentru palatul britanic.

Foto: profimedia, getty images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg