Kate Middleton renunță la rigiditatea vestimentară din ultima vreme, cu o ținută din perioada sa relaxată

Kate Middleton în dungi, Profimedia (3) jpg

Kate Middleton continuă campania de bună gestionare emoțională, în plin vârtej mediatic generat de cumnatul său.

A pornit pe drumul său și nimeni pare că n-o dezechilibrează pe Prințesa de Wales, nici măcar sondajele britanice, care arată că popularitatea familiei regale e în scădere.

Oricum, dintre toți membrii regali, Prințesa Kate Middleton stă cel mai bine la capitolul imagine. Iar proiectele sale centrate pe educație nu fac decât s-o plaseze în topul preferințelor oamenilor.

În urma proiectului demarat de Prințesă și dedicat educației și dezvoltării timpurii, Kate Middleton și-a continuat periplul și luni, când a mers la Școala Primară St. John din Bethnal Green, pentru a sta de vorbă cu copiii și a le explica importanța conectării cu ceilalți atunci când trăiesc anumite emoții.

Kate Middleton este extrem de empatică atunci când se află în mijlocul oamenilor și mai ales, printre copii. O mamă echilibrată și foarte educată reușește să-și gestioneze foarte bine emoțiile. Atunci când ele devin acaparatoare, pot degenera, iar Prințesa a vorbit în repetate rânduri despre pericolul depresiei și a altor probleme mintale. Chiar l-a ”atins” gentil pe Prințul Harry, imediat după lansarea cărții sale, căci Kate Middleton a explicat într-o altă conferință că, uneori, atunci când ai probleme de sănătate mintală, doar dialogul cu un psihoterapeut s-ar putea să nu fie suficient. Aluzie la Prințul Harry, care a trecut prin multe episoade de tulburare psihică.

Prințesa de Wales în vârstă de 41 de ani a abordat la întâlnirea cu copiii un look foarte fresh, o bluză în dungi care i-a mai înveselit linia vestimentară uni din ultima vreme. Cumva, parcă ne era dor de hainele sale vesele, din perioada în care era Ducesa de Cambridge. Căci protocolul s-a schimbat drastic odată cu primirea titlului de Prințesă de Wales. Dată fiind întâlnirea de la școală, Kate Middleton și-a permis o vestimentație mai relaxată. A îmbrăcat o ținută cu care a mai fost văzută în 2019, la o ieșire alături de Prințul William, la Cutty Sark din Greenwich.

Kate și William în 2019, Profimedia jpg
Kate Middleton în dungi, Profimedia (2) jpg

Prințesa a lăudat răspunsul unei fetițe la întrebarea ce faci când devii foarte nervos. Micuța i-a zis că e bine să respiri adânc și să bei apă, înainte de a da replica. Kate Middleton a fost încântată de reacție: ”Bravo! Cred că este o idee minunată!”, a asigurat-o prințesa.

După care, a explicat tuturor: ”Cred cu tărie că e important să-i ghidăm pe copii în fiecare pas al evoluției lor, să aibă deprinderile necesare și capacitatea de a evolua din punct de vedere social și emoțional.”

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg