Kate Middleton se pregătește pentru un eveniment special de familie. Pe cine sărbătorește Prințesa?

Prințesa de Wales are din nou un weekend ocupat, după ce în anteriorul a sărbătorit Paștele în familie, alături de familia regală britanică.

FotoJetfrații Middleton jpg

Nici în acest sfârșit de săptămână nu se va odihni prea tare. După cum știm, și familia sa este mare. Kate Middleton este cea mai mare dintre cei trei frați, iar familia înseamnă totul pentru soția Prințului William.

Prințesa de Wales este o mamă devotată celor trei copii ai săi: Prințul George, 9 ani, Prințesa Charlotte, 7 ani, și Prințul Louis, 4 ani.

La rândul său, provine dintr-o familie cu trei copii, în care este sora cea mai mare. Le este mereu aproape fraților săi, la toate evenimentele importante ale vieții. Drept pentru care, nu va lipsi de lângă ei nici în acest weekend, când în clanul Middleton este mare sărbătoare.

Carole și Michael Middleton se vor întâlni cu toți cei trei copii ai lor: Kate Middleton, 41 ani, Pippa, 39 de ani, și James, care va împlini 36 de ani sâmbătă, 15 aprilie.

Întrucât obligațiile oficiale nu-i permit Prințesei de Wales să fie alături și de familia sa de Paște, iată că ziua fratelui său e ocazia ideală pentru o reuniune emoționantă și foarte așteptată.

Mezinul James Middleton este și răsfățatul surorilor sale și al mamei, fiind singurul băiat al cuplului Carole – Michael.

James Middleton, Getty jpg

Indiferent ce program ocupat are, Kate Middleton își va sărbători fratele, care va veni însoțit de proaspăta sa soție, Alizee Thevenet, cu care s-a căsătorit de 1 an și jumătate.

1 james middleton jpg jpeg

Prințesa de Wales nu a lipsit de la marele eveniment al fratelui său, din 2021. Recent a fost publicată o imagine nouă de la nuntă, cu fericiții miri.

1 james middleton jpg jpeg

Spre deosebire de Prințul William, care are o relație tensionată cu fratele său și soția acestuia, Kate Middleton se înțelege perfect cu frații și părinții săi, apreciind toți fiecare moment împreună. Tocmai de aceea se reunesc la evenimente speciale de familie.

James și Alizee s-au căsătorit în Bormes-les-Mimosas în Franța, țara ei natală, iar mireasa a fost protagonista unui moment înduioșător, căci a purtat rochia de mireasă a lui Carole, atunci când s-a măritat cu Michael.

James le venerează pe femeile din viața lui, cărora le-a și transmis un mesaj emoționant de Ziua Internațională a Femeii.

Foto: Getty și Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg