Kate Middleton și fiica ei, Charlotte, le-au dat replica Ducilor de Sussex. Nimeni nu se aștepta să le vadă acolo, în weekend

Prințesa de Wales și fiica ei de 11 ani au fost zărite de un călător în timp ce circulau cu metroul, pe linia Elizabeth, prin centrul Londrei și la o oră de vârf, sâmbăta trecută.

Kate Middleton și Prințesa Charlotte foto GettyImages 2252263661 jpg
Foto: Profimedia

Cele două au fost surprinse așezate într-un vagon de tren care circulă pe cea mai nouă linie a metroului londonez – inaugurată în anul Jubileului de Platină al regretatei Regine Elisabeta a II-a – alături de echipa lor de securitate și înconjurate de alți călători.

O sursă a declarat pentru revista Hello! UK că prințesele „au stat de vorbă cu persoanele așezate vizavi de ele. Erau însoțite de agenți de securitate, iar Catherine o ținea pe Charlotte de mână în timp ce coborau la stația Tottenham Court Road. Agenții de securitate nu și-au afișat ostentativ prezența, încercând să păstreze o atmosferă cât se poate de «normală»”.

„Catherine avea telefonul la ea și s-a uitat în el timp de câteva minute. Păreau foarte relaxate, stăteau de vorbă și zâmbeau. Au avut o interacțiune scurtă cu persoanele aflate vizavi de ele și păreau foarte bine-dispuse”.

Kate Middleton și Charlotte în metrou Instagram
Foto: Aislinn K/Instagram

Conform surselor, Kate a ales pentru această ieșire o ținută vișinie și pantofi cu toc asortați, în timp ce Charlotte a lăsat la vedere o pereche de balerini negri eleganți.

Nu se știe care era destinația lor, însă cele două au mai mers împreună, în particular, la spectacole de balet, inclusiv la o reprezentație a Școlii Regale de Balet, în luna iulie.

kate middleton printesa charlotte paste gettyimages jpg
Foto: Profimedia

Metroul și familia regală

Deși Prințesa de Wales obișnuia să circule cu metroul înainte de a deveni membră a familiei regale, pentru Prințesa Charlotte, elevă în clasa a VIII-a la școala Lambrook Preparatory din Berkshire, aceasta a fost o apariție rară. De regulă, membrii familiei regale se deplasează în coloane oficiale sau utilizează elicoptere private din motive de securitate.

Mai multe pentru tine...
Meghan și Harry, GettyImages 1026697240 jpg
Foto: Getty Images

Iar în ceea ce-i privește pe Meghan Markle și Prințul Harry, nu doar că este de neconceput să-i vedem mergând cu metroul, chiar și împreună cu câțiva agenți de securitate. Aceștia au pretenția să aibă protecție armată în aparițiile lor publice și, chiar și atunci când își duc copiii la școală, o fac cu un convoi de mașini, așa cum s-a întâmplat în prima zi de școală a lui Archie și Lilibet, după mutarea lor în Marea Britanie. 



Recente pe Ok! Magazine

Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg
tânără aristocrată din secolul XVIII profimedia 0138173295 jpg
Regina Letizia a Spaniei și Felipe, Profimedia (2) jpg