Kate Middleton, superbă într-o rochie roșie și cu tiara pe cap la banchetul în cinstea soților Macron! Prințesa radiază

Kate Middleton a fost imaginea eleganței absolute la banchetul de stat oferit de Regele Charles al III-lea în onoarea președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a soției sale, Brigitte Macron.

Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (9) jpg

Evenimentul fastuos a avut loc la Castelul Windsor și a reunit figuri importante ale scenei politice și regale din Europa. Însă toate privirile au fost atrase de apariția fermecătoare a Prințesei de Wales, care a strălucit într-o rochie spectaculoasă de culoare roșu intens.

Kate Middleton a ales pentru această seară un look regal, purtând o rochie lungă din mătase roșie, creată de Sarah Burton de la Givenchy – cea care a realizat și rochia de mireasă a prințesei în 2011, pe vremea când era director de creație la Alexander McQueen. Ținuta a fost completată cu o poșetă de seară brodată cu flori de lăcrămioară și bijuterii impresionante. Elementul central al apariției a fost, fără îndoială, tiara Lover's Knot, una dintre cele mai cunoscute și emblematice piese din colecția regală.

„Prințesa de Wales și-a dezvăluit ținuta pentru banchetul de stat din această seară de la Windsor: o rochie superbă, într-o nuanță profundă de roșu, creată de Sarah Burton de la Givenchy, cea care i-a realizat rochia de mireasă în 2011, pe când era director de creație la Alexander McQueen. Ea a accesorizat rochia din mătase roșie închisă cu o poșetă de seară brodată cu flori de lăcrămioară și cu tiara Lover's Knot, comandată de Regina Mary of Teck și purtată anterior de Regina Mary, Regina Mamă, Regina Elisabeta a II-a și Prințesa Diana.”, a scris Hello Magazine despre apariția ei. 

Prințul William a fost la rândul său o apariție elegantă, într-un frac de gală decorat cu ordine și decorații regale, fiind un partener perfect pentru soția sa. Cuplul a radiat pe peluza Castelului Windsor, simbolizând rafinamentul și continuitatea tradiției monarhice britanice.

Această apariție a Prințesei de Wales confirmă încă o dată statutul ei de fashion icon regal, reușind să îmbine clasicul cu modernul într-o manieră fără cusur.

Foto: Instagram, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Alfonso și Regina Victoria Eugenia de Battenberg, 1910   profimedia 0138140523 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul William, Andrew Mountbatten Windsor, Prințul Edward   GettyImages 1243370030 jpg
FotoJet Lola jpg
ceremonie în onoarea Împărătesei Wu Zetian  profimedia 0720868648 jpg
Prințesa Elisabeta si Prințesa Margaret  foto   profimedia 0961147713 jpg
Prințesa Charlotte FOTO Profimedia
Un doliu scurt pentru Regina Sonja   Profimedia jpg
2 maha vajiralongkorn regele thailandei 1 jpg jpeg
Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank la nunta lor   Instagram jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințesa Leonor cu tatăl ei, Regele Spaniei, Profimedia (2) jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Hussein al Iordaniei, Getty (1) jpg
Noua generație de prințese iordaniene   Profimedia, Casa Regală hașemită jpg