”Copilul de suflet” al Prințului și al Prințesei de Wales n-a fost uitat, într-o zi specială. Ce mesaj au avut Kate și William

Kate Middleton și Prințul William și-au întrerupt din nou vacanța de Paște pentru a onora un membru al familiei iubit: câinele lor, Orla, un cocker negru adorabil. Care a fost ocazia?

Kate & William, GettyImages (1) jpg

Prințul și Prințesa de Wales au distribuit o fotografie rară a animalului lor de companie, iar fratele Prințesei, James Middleton, un mare iubitor de câini, s-a grăbit să comenteze.

Kate & William, GettyImages (2) jpg

Chiar dacă Kate Middleton și Prințul William sunt în vacanță alături de copii, deconectați de la îndatoririle regale, au ținut totuși să facă o postare adorabilă pe contul lor oficial de socializare.

Cei doi s-au asigurat că marchează Ziua Națională a Animalelor de companie, împărtășind o fotografie surpriză cu câinele familiei lor, numit adeseori ”copilul de suflet” sau ”cel de-al patrulea copil” al lor.

Ziua Națională a Animalelor de companie este sărbătorită în întreaga lume pe 11 aprilie, iar Prințul și Prințesa de Wales au postat o poză nemaivăzută până atunci cu al lor cocker spaniel negru Orla, pentru a marca această ocazie.

Ipostaza o prezintă ​​pe Orla privind în depărtare, în timp ce se află în natură, cel mai probabil după o aventură incitantă, căci avea blănița udă.

Orla, câinele Prinților de Wales, Instagram

„Sărbătorim animalele care ne aduc atât de multă bucurie, companie și dragoste în viețile noastre, în această zi specială dedicată animalelor de companie #NationalPetDay”, a scris echipa Prințului și Prințesei de Wales pe contul lor oficial de socializare pe 11 aprilie, adăugând un emoji cu lăbuțe.

„Frumoasă din toate punctele de vedere”, a comentat fratele mai mic al Prințesei Kate, James Middleton, care este un mare iubitor de câini. De fapt, el este și fondatorul unei companii care produce hrană naturală pentru animale de companie și totodată crescătorul de la care au primit-o pe Orla Prințul William și Prințesa Kate.

james in bucataria lui carole middleton jpg

Prințul William și Kate Middleton au devenit părinții unui Cocker Spanielul negru, botezat Orla, în 2021, pe când patrupedul avea doar opt luni.

Kate Middleton și Prințul William alături de Orla
Kate Middleton și Prințul William alături de Orla

Anterior, cei doi au mai deținut un Cocker Spaniel englez pe nume Lupo, care i-a însoțit chiar și la evenimentele oficiale și-a figurat și în fotografiile aniversare ale Prințului George, pe când acesta era mult mai mic. Din păcate, mult iubitul Lupo a murit la vârsta de nouă ani, în noiembrie 2020, lucru de asemenea împărtășit de Kate și William pe pagina lor de Instagram.

Kate, William și copiii regali adoră să facă escapade în natură, iar cățelușul îi însoțește. Orla apare și în celebrul videoclip conceput de Kate Middleton pentru fanii săi, în care anunța că s-a vindecat de cancer petrecând timp în natură alături de familie.

Cățelul face parte din familie. Cu Orla a apărut și Prințesa Charlotte într-unul din portretele sale aniversare oficiale, imagine capturată desigur de mama sa, care a recunoscut că nutrește o mare pasiune pentru fotografie.

Foto: GettyImages & Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg