La un an de la moartea Regelui Mihai, Nicolae al României nu are o relaţie prea bună cu familia

Actualizat:
1 nicolae al romaniei parastas regal curtea de arges un an de la moarte regele mihai jpg jpeg

Ziua de Sfântul Nicolae nu va mai fi niciodată la fel pentru nepotul Majestăţii Sale. Iată cum a fost primit de rudele sale la parastasul regal.

Nicolae al României ar trebui să-şi aniverseze onomastica, dar de anul trecut, când Regele Mihai a închis ochii chiar în ajun de Sfântul Nicolae, lucrurile nu vor mai fi nicicând la fel de vesele cum erau. Ba mai mult, îi vor aminti fostului principe de tensiunile iscate în sânul familiei sale, care nu s-au stins nici acum, la un an de la trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale.

„A trecut un an de când bunicul meu a trecut de partea celor veşnici. În fiecare zi simt cum veghează asupra noastră şi memoria lui va rămâne veşnică în sufletul meu şi prin mine”. Acesta este mesajul emoţionant postat de Nicolae al României pe paginile sale de socializare.

Ieri, la parastasul regal de la Curtea de Argeş, Familia Regală l-a întâmpinat cu aceeaşi răceală, deşi între timp Nicolae a dobândit o şi mai mare simpatie populară, demonstrată atât la nunta lui cu Alina-Maria Binder din 30 septembrie, cât şi la diversele evenimente culturale şi sociale la care a participat.

image

Deşi Casa Regală nu i-a trecut pe lista oficială a invitaţilor, Nicolae şi soţia sa au ajuns la eveniment, chiar cu un sfert de oră înainte de începerea slujbei, aducând cu ei o coroană de flori albe. Ceilalţi membri ai familiei regale au ajuns la 10 minute după începerea slujbei. Custodele Coroanei, Alteţa Sa Regală Margareta, şi soţul ei, Principele Radu, au venit împreună cu Principesele Elena, Sofia şi Maria.

După slujbă, cei prezenţi au mers la mormântul Regelui Mihai. Fostul principe a fost înconjurat de mulţimea care i-a urat "La mulţi ani" pentru ziua de nume.

"Bunicul meu a fost un exemplu, un simbol pentru ţara noastră şi sper că aşa va fi şi peste 10, 20 de ani. El a fost un exemplu şi pentru mine va fi întotdeauna", le-a spus acesta jurnaliştilor adunaţi în faţa Catedralei. Întrebat dacă mai speră la o împăcare cu familia sa, Nicolae a spus că "asta a fost situaţia şi eu merg înainte pe picioarele mele. Mă bucur, în orice caz, că am fost aici cu soţia mea, alături de mama mea şi de tatăl meu vitreg, Şi trebuie să ne reamintim despre momentele bune pe care le-am trăit cu bunicii mei, părinţii lor, asta e mai important decât orice altceva." Revederea cu mama sa a fost "emoţionantă, ne-am ţinut în braţe!".

Nicolae al României a fost azi, de ziua lui, la spitalul Fundeni, pentru a duce daruri copiilor bolnavi de cancer, internaţi acolo.



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg