Lady Amelia şi Lady Eliza, celelalte nepoate ale Prinţesei Diana. Mătuşa lor, Lady Di, ar fi mândră de ele

Actualizat:
3 nepoatele printesei diana 2 jpg jpeg

Fac parte din familia prin alianţă a Prinţesei Diana. Una care trăieşte în peisajul exotic al Africii de Sud şi a cărei vedetă este superba Lady Kitty, cea mai mondenă figură regală pe care o cunoaştem.

Cei patru copii ai Contelui Charles Spencer, fratele mai mic al regretatei Prinţese Diana, au moştenit genele frumuseţii de la mama lor, fostul model Victoria Aitken şi, totodată, prima dintre cele trei neveste ale acestuia. Ne referim la Kitty, în vârstă de 29 de ani, logodită cu un bărbat mai bătrân decât tatăl ei, gemenele Amelia şi Eliza, de 28 de ani, şi mezinul Louis, un tânăr fermecător de 26 de ani.

2 nepoatele printesei diana jpg jpeg

Toţi aceşti nepoţi de frate ai Dianei sunt interesanţi, luaţi separat, însă noi ne vom opri în aceste pagini asupra năbădăioaselor gemene Amelia şi Eliza, la fel de frumoase precum sora lor mai mare, Kitty, dar mult mai controversate decât aceasta. E drept că, din luna iulie, Lady Amelia Spencer a cam renunţat la obiceiurile ei de burlăciţă fără griji, preocupată doar să cheltuiască banii contelui pe distracţii exclusiviste. Inelul cu diamant dăruit de cel care îi este iubit de 11 ani, Greg Mallett, de 30 de ani, nepotul unui antrenor al echipei naţionale de rugby a Africii de Sud, a convins-o să încerce tranziţia către o femeie de casă.

Spunem asta pentru că, până acum, blonda verişoară a Prinţilor Harry şi William numai elegant şi cuminte nu s-a purtat, cel mai recent fiind arestată, în 2011, pentru violenţă fizică asupra unui bărbat care mergea în cârje. Amelia fiind şi beată, evident. Incidentul s-a produs în Cape Town, iar acuzaţiile împotriva acesteia au fost retrase, ulterior, cel mai probabil în urma unei înţelegeri financiare. Uitate sunt aceste zile neliniştite, căci Lady Amelia se pregăteşte acum pentru rolul de nevastă şi, totodată, vrea să înceapă şi un nou capitol profesional, la Londra, cu jobul visurilor ei: organizator de nunţi. Pe a ei o va planifica, aşa cum singură a mărturisit, de-abia în 2022.

Logodnicul Ameliei ştie că, odată cu iubita lui, în viaţa lui va intra şi sora ei geamănă, Eliza, cele două fiind de nedespărţit. „Greg ştie că ea vine la pachet cu mine. Eliza este celălalt partener de viaţă al meu. Atât ea, cât şi Kitty, sunt cele mai bune prietene ale mele. Avem un grup al surorilor pe WhatsApp şi vorbim acolo zilnic“, glumeşte şi nu prea Amelia, aceasta fiind foarte apropiată de toţi cei trei fraţi ai săi. Sperăm ca Greg să reuşească s-o deosebească pe viitoarea lui soţie de sora ei geamănă, căci nouă ne este foarte greu.

Am putea să fim răutăcioşi şi să spunem că cele câteva kilograme în plus ale Elizei ar putea-o da de gol, dar nu suntem. Între timp, a slăbit. Mult mai discretă decât surorile ei, Eliza, care are cont privat de Instagram, se bucură de viaţa lipsită de griji pe care şi-o petrece la plajă, bucurându-se de soare. O face alături de iubitul ei, Channing Millerd, în vârstă de 27 de ani, un director de marketing care are un fiu dintr-o relaţie anterioară. Aşadar, dacă sora sa se pregăteşte să devină soţie, Eliza se antrenează pentru rolul de mamă şi, cel mai important, ambele gemene au renunţat la zilele în care şocau social media cu pozele lor de la petrecerile destrăbălate. De-abia acum mătuşa lor, Diana, ar fi mândră de ele.



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg