Lady Diana & Camilla Bowles - cum au devenit din prietene bune cele mai mari duşmance

Actualizat:
1 gettyimages 2352014 jpg jpeg

Ştim cu toţii ce relaţie tensionată aveau cele două în anii '80 şi '90 şi cum soţia Prinţului Charles a blamat-o, în mod public, pe Camilla pentru eşecul mariajului ei. Însă puţină lume ştie că Diana şi Camilla au fost, în primă instanţă, prietene apropiate.

Charles şi Diana, pe vremea când erau (încă) fericiţi împreună

Biograful Camillei, Penny Junor, susţine că pe vremea când Lady Diana Spencer şi-a început idila cu moştenitorul tronului britanic, în 1980, cei doi amorezi erau adesea invitaţi la Bolehyde Manor din Wiltshire, casa de la ţară a Camillei şi a primului ei soţ, Andrew Parker Bowles. Cele două femei se bucurau pe-atunci una de compania celeilalte, iar Diana chiar o ajuta pe Camilla în creşterea celor doi copii mici ai ei, Tom şi Laura.

Lady Diana Spencer şi Camilla Parker-Bowles, prietene apropiate

image

Înainte ca logodna regală să fie anunţată, Camilla a ajutat-o pe Diana să gestioneze situaţia delicată de-a fi expusă, pentru prima dată, camerelor de filmat în timpul curselor Ludlow, unde Prinţul de Wales concura. La scurt timp după ce s-a anunţat că se căsătoresc, în februarie 1981, viitoarea mireasă s-a mutat în casa Clarence, unde a găsit un bileţel semnat de Camilla pe patul ei, în care era invitată de aceasta la masă.

Cele două prietene s-au simţit amândouă bine luând masa împreună şi bârfind despre tot felul de nimicuri, însă, după ani în şir, Diana şi-a adus aminte de întâlnirea lor cu ceva părere de rău. I s-a părut că amica ei nu voia atunci decât să afle de la viitoarea mireasă programul Prinţului Charles de după nuntă, pentru simplul motiv că-şi dorea să-l prindă singur pentru câteva clipe.

image

De fapt, imediat după logodnă, Diana şi-a pierdut încrederea în prietena ei. Bineînţeles că n-a ajutat menţinerii unei atmosfere liniştite între toţi cei implicaţi nici faptul că Charles i-a dăruit Camillei o brăţară inscripţionată G şi F, chiar înainte de nunta lui Diana, din iulie 1981. Diana era convinsă că iniţialele provin de la Gladys şi Fred, poreclele pe care Charles şi Camilla le foloseau unul pentru celălalt.

image

Diana a fost, de asemenea, distrusă când a descoperit fotografia cu Camilla căzută din jurnalul lui Charles chiar în timpul lunii lor de miere, care a avut loc pe yacht-ul Royal Britannia.

Totuşi în primii ani ai mariajului regal, Diana n-a avut prea mult de-a face cu Camilla. Contactul lor direct fusese redus la minim. De fapt, fosta iubită a lui Charles – pentru că ei fuseseră împreună în anii '70, înainte ca ea să se mărite cu altul – a ales în mod special să nu participe la aceleaşi evenimente la care îşi anunţaseră prezenţa Prinţul şi Prinţesa de Wales.

Cu toate astea, pe la mijlocul anilor '80, Diana era din nou convinsă că soţul ei se întâlnea pe furiş cu Camilla...

image image

În 1989, cele două rivale s-au întâlnit faţă în faţă la aniversarea surorii Camillei, Annabel. Diana l-a surprins pe Charles cu prezenţa ei acolo şi, odată prezentă la eveniment, s-a dus direct la Camilla şi i-a spus că ea cunoaşte prea bine relaţia pe care soţul ei o are cu ea. Se pare că actuala soţie a Prinţului Charles i-a spus atunci Dianei că ea are doi copii frumoşi şi admiraţia întregii lumi şi că nu înţelege ce-şi mai doreşte mai mult de-atât. Iar Diana i-a răspuns: „Îl vreau pe soţul meu!” Inutil să mai precizez că ambele femei s-au despărţit, în acea seară, vizibil afectate de conversaţia avută.

image

Anul care a urmat n-a existat contact direct între cele două. Însă, chiar şi aşa, relaţia lor devenise foarte publică, pe măsură ce mariajul Dianei se prăbuşea în faţa întregii lumi. În anii '90, Prinţesa Inimilor a început să vorbească public despre sentimentele pe care i le poartă Camillei, iar, în 1995, chiar a oferit un interviu-bombă, în care a declarat că „eram trei în acel mariaj şi devenise cam aglomerat”.

Diana, cu băieţii ei, Prinţul William şi Prinţul Harry

În timp ce relaţia Dianei cu fostul ei soţ se îmbunătăţise după divorţul din 1996, Lady Di nu s-a împăcat niciodată cu Camilla, ci, mai mult, a fost supărată foc când Charles a organizat o petrecere aniversară pentru ea (la împlinirea a 50 de ani), în Highgrove, casa în care cei doi foşti soţi trăiseră împreună. Era iulie 1997, iar, câteva săptămâni mai târziu, s-a produs moartea şocantă a Prinţesei Inimilor. Dispariţia prematură şi absolut regretabilă a Dianei n-a făcut decât să-i păteze şi mai mult imaginea Camillei în faţa publicului îndurerat.

image

Ceea ce a ajutat la curăţarea imaginii Camillei a fost totuşi relaţia pe care fiii Dianei, Prinţul William şi Prinţul Harry, au început să o dezvolte cu partenera tatălui lor. William a fost primul care a cunoscut-o, iar Harry i-a urmat acestuia numai câteva săptămâni mai târziu. Acea primă întâlnire a băieţilor cu Camilla, în 1998, a spart gheaţa şi a permis crearea unei relaţii între copii şi Camilla. Mai mult, cei doi prinţi au invitat-o şi pe iubita tatălui lor la ziua de naştere a acestuia, în luna noiembrie a acelui an.

image

Până la nunta lui Charles cu Camilla, din 2005, William şi Harry erau deja destul de apropiaţi de mama lor vitregă. Harry a descris-o pe Camilla, ani mai târziu, ca fiind „o femeie minunată”, iar William şi-a demonstrat sentimentele sincere pe care i le poartă mamei lui vitrege la nunta lui, în 2011, când Ducele şi Ducesa de Cambridge i-au propus nepoatei Camillei, Eliza Lopes, să fie una dintre domnişoarele de onoare ale miresei.

image


Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew, Prințul Edward la înmormântarea Reginei Elisabeta a II a   GettyImages 1425187521 jpg
copii regali ieri și azi jpg
Ilustrație „Ultimul banchet al lui Alboin” (cca  570 d Hr ), 1890, profimedia 0466225093 jpg
Majestatea Sa Margareta a României și Principele Radu, aprilie 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (2) jpeg
Meghan colaj Archie și Harry jpg
Kate, William, George, Louis, Charlotte de Paște în 2023, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a și Printul Philip profimedia 0606103055 jpg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Regele Charles Prințul Philip Foto Getty Images (2) jpg
Elisabeta și Philip, Profimedia jpg
Regele Charles și Regina Queen Camilla la Royal Maundy Service, Profimedia (1) jpg
Irene Urdangarin și Victoria Federica de Bourbon, verișoarele lui Leonor și Sofia ale Spaniei Profim (2) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Nunta lui Hugh Grosvenor, al 7 lea Duce de Westminster și Olivia Henson la Catedrala Chester, Profimedia jpg
logodna Prințului William cu Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Prințul Harry, Regina Elisabeta a II a  foto   GettyImages jpg
Regele Frederik și Regina Mary în vacanțe   Casa Regală daneză jpg
Prințesa Eugenie, Prințesa Beatrice și Prințul Edward   GettyImages 539177814 jpg