Letizia și Felipe au mers separat în America de Sud. Mesajul ascuns transmis de Regele Spaniei

9 mai, 2025

Când Regina Letizia se afla în Panama la Leonor, Regele Felipe a ajuns în Republica Dominicană. Comentatorii regali au decriptat, însă, rapid un mesaj transmis de suveranul spaniol prin intermediul vestimentației sale.

Regina Letizia și Regele Felipe au călătorit separat în America de Sud   Profimedia jpg

De obicei, cuplul regal spaniol nu are deplasări în străinătate altfel decât împreună, însă de data aceasta Letizia și Felipe au plecat separat în America de Sud. În timp ce Regina Letizia se întorcea din călătoria sa în Panama, unde s-a reîntâlnit cu Prințesa Leonor, pe care n-o mai văzuse timp de 4 luni de când a început aventura ei pe mare pe nava școală Elcano, Regele Felipe al VI-lea și-a continuat nestingherit agenda oficială. Săptămâna aceasta a călătorit în Republica Dominicană pentru a participa la ceremonia de închidere a celui de-al XXIX-lea Congres mondial de drept și, împreună cu președintele Republicii Dominicane, Luis Abinader, a avut o întâlnire cu juriștii și au inaugurat împreună monumentul „Flacăra”, o lucrare a sculptorului Carlos Albert dedicată păcii și libertății.

La fel ca Letizia, Regele Felipe este considerat cel mai bine îmbrăcat membru al Familiei Regale spaniole, iar presa internațională subliniază întotdeauna costumele sale croite, pe care le poartă impecabil, cu un stil elegant și sofisticat. Cu această ocazie, Regele a mers cu un pas mai departe și, pe lângă faptul că a purtat un costum bleumarin cu o dungi albe, a purtat o cravată cu o semnificație cu totul specială.

Cravata cu mesaj a lui Felipe al VI-lea 

Mai rar bărbații își aleg ținute statement, însă de data aceasta suveranul spaniol a ținut să transmită un mesaj prin intermediul vestimentației sale. Este vorba despre o cravată bleumarin cu imprimeu de fluturi, un model îndrăzneț și original, foarte diferit de ceea ce suntem obișnuiți să vedem la el. Dar alegerea acestei cravate nu a fost întâmplătoare, deoarece cu ea a dorit să aducă un dublu omagiu, nu numai poporului dominican, ci și scriitorului Mario Vargas Llosa, recent decedat.

Unul dintre cele mai populare romane ale lui Vargas Llosa este „La fiesta del Chivo”, care spune povestea ultimelor zile ale lui Rafael Leonidas Trujillo, dictatorul dominican, și pregătirile pentru asasinarea sa. Una dintre temele pe care scriitorul le explorează în profunzime în acest roman este machismul exercitat de acest dictator, și face acest lucru spunând povestea tragică a surorilor Mirabal, care au fost ucise cu brutalitate la 25 noiembrie 1960 pentru că s-au opus dictaturii lui Rafael Leonidas Trujillo.

Și aici intervine legătura cu cravata lui Felipe al VI-lea: Minerva și Maria Teresa Mirabal erau cunoscute în Republica Dominicană ca Las Mariposas. Acest nume era un cod pentru rezistența lor clandestină, care includea întâlniri secrete și distribuirea de informații împotriva lui Trujillo. Acest pseudonim simboliza, de asemenea, transformarea și libertatea pe care le căutau pentru țara lor.

Surorile Mirabal au fost asasinate la 25 noiembrie 1960, în timp ce se deplasau în mașină pentru a-și vizita soții închiși, de către agenți ai regimului. Modul brutal al asasinatului, care se dorea a fi acoperit ca un accident, a provocat un șoc național și internațional, iar ele sunt o figură foarte importantă în Republica Dominicană.

Pe lângă faptul că sunt un simbol al rezistenței, ele sunt și un simbol al feminismului, deoarece asasinarea lor a fost motivul pentru crearea Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, care este sărbătorită în continuare în fiecare an la 25 noiembrie.

Cravata Regelui Felipe al VI-lea a atras imediat atenția pentru originalitatea sa, dar important a fost mesajul pe care a dorit să îl transmită prin alegerea sa pentru această ocazie, aducând un frumos omagiu celor trei surori, figuri fundamentale în istoria Republicii Dominicane.

FOTO: Casa Regală spaniolă



Recente pe Ok! Magazine

Inaugurare Papa Leon colaj jpg
Kate și William la concert, Profimedia (6) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry pe scenă la Premiile NAACP, 2022, Profimedia (1) jpg
FotoJet (38) jpg
Contele Nikolai de Monpezat și Benedikte Thoustrup la showul Aje de la Australian Fashion Week 2025, GettyImages (2) jpg
Sarah Ferguson, Prințul Andrew, Regina Elisabeta și Prințul Philip, Profimedia jpg
Papa Francisc Charlene și Albert de Monaco GettyImages 505506080 jpg
nuntă regală iordania Instagram jpg
Zara Tindall, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert de Monaco alături de Jacques și Gabriella GettyImages 2209371676 jpg
George V al Marii Britanii, Profimedia jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Regina Letizia a Spaniei Foto Profimedia (6) jpg
Regele Charles și Regina Camilla, ambasadori ai protejării mediului, Profimedia (3) jpg
Regina Maxima a Olandei e regina culorilor   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințul William în Scoția foto Profimedia  (2) jpg
Kate Middleton buline colaj jpg
Regina Camilla în buline, Profimedia (2) jpg