Majestatea Sa Margareta a deschis porţile domeniului Săvârşin. Ce artişti au onorat invitaţia sa?

Inspirată de vărul său, Regele Charles al Marii Britanii, care a lăsat publicul să-i vizite reşedinţa de suflet, Highgrove House & Garden, fiica Regelui Mihai a permis vizitarea domeniului de suflet al tatălui său.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, de Florii, la Săvârşin. FOTO: Casa Majestăţii Sale
Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, de Florii, la Săvârşin. FOTO: Casa Majestăţii Sale

La fel ca şi Castelul Peleş şi domeniul de la Sinaia, publicul poate vizita, într-un anumit orar, Palatul Elisabeta şi domeniului regal Săvârşin, aflate în proprietatea Familiei Regale Române. 

Astfel, începând de sâmbătă, 4 mai 2024, Majestatea Sa Margareta a permis ca Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri să poată fi vizitate din mai până în octombrie, în fiecare săptămână, în zilele de sâmbătă și duminică, între ora 9.00 și ora 18.00. 

Totodată, Parcul Regal poate fi vizitat numai cu înscriere prealabilă,  după un program care poate fi citit pe website-ul Săvârșin Regal, în prezența unui ghid, în grupuri organizate, doar la ora 11.00, la ora 13.00 și la ora 15.00.

Şi, odată cu deschiderea domeniului, Familia Regală a găzduit, pentru al doilea an consecutiv, şi un mic târg de Florii. Astfel, în zilele de sâmbătă, 27 aprilie, și duminică, 28 aprilie, pe Domeniul Regal Săvârșin s-a desfășurat festivalul de tradiții și meșteșuguri populare „Suflet de România”, ajuns la a doua ediție.

În prima zi a târgului, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au vizitat standurile producătorilor și meșteșugarilor sosiți la târg, degustând bucate tradiționale și bucurându-se de frumoase obiecte de artizanat. Anul acesta au expus produsele lor peste cincizeci de producători locali din diverse părți ale țării. Lor li s-au alăturat meșteșugari în lemn, lut, ceramică, sticlă, bijutieri, cofetari și brutari, precum și asociații conducând diverse ateliere de creație.

Iar pe scena festivalului, publicul a avut parte de o cuvântare a părintelui Constantin Necula, de recitalurile susţinute de Narcisa Suciu, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru și Florin Chilian şi câteva numere de dans şi cântec popular prezentate de ansamblurile populare din regiune.

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Majestăţii Sale



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg