Majestatea Sa Margareta, o mândrie pentru români. Primită ca o regină de diaspora din Dublin, aceasta s-a afișat ca atare

Este o plăcere s-o vedem pe Majestatea Sa Margareta la evenimente oficiale. 

Și asta deoarece Custodele Coroanei române nu dezamăgește niciodată cu ținutele alese, mereu potrivite ocaziei și niciodată plictisitoare. Acest lucru s-a întâmplat și în timpul vizitei sale în Irlanda, alături de soțul ei, Principele Radu, cuplul regal ajungând în capitala țării, Dublin, pe 23 iunie. 

Margareta a României și Principele Radu la Dublin foto facebook jpg

Calendarul evenimentelor la care au participat Margareta și Radu a început cu o vizită la Trinity College din Dublin, cea mai importantă universitate din Irlanda, fondată în anul 1592. Cei doi au fost primiți de către rectorul universității, profesor dr. Linda Doyle, și profesor dr. Emma Stokes, vicepreședinta pentru relații internaționale. Apoi, în cursul serii, ambasadorul Laurențiu Ștefan a oferit o recepție în onoarea Custodelui Coroanei și a principelui consort la Ambasada României din Dublin.

În cadrul vizitei sale la Trinity College, fiica Regelui Mihai a purtat un spectaculos costum albastru electric, cu sacou și pantaloni, care i-a venit ca turnat.

A doua zi, cuplul regal a vizitat Parlamentul Republicii Irlanda, acolo unde Majestatea Sa s-a întâlnit cu președintele Camerei Deputaților, Verona Murphy. Majestatea Sa și Principele Radu au participat la un dejun oferit de președinta Camerei Deputaților, la care au fost invitați și reprezentanți ai Parlamentului, ai Ambasadei României și ai delegației regale române. De data aceasta, Margareta a ales o rochie midi într-o nuanță elegantă de olive, completată de o geantă de mână bej și o pereche de pantofi nude. 

În după-amiaza aceleiași zile, Majestatea Sa și Principele Radu au vizitat Parohia Ortodoxă Română din Dublin, unde au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Nectarie, episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei.

După slujbă, oaspeții regali au fost invitați la o gustare de post, pregătită de gospodinele din parohie.  

Margareta a României și Principele Radu la Dublin foto facebook6 jpg

Majestatea Sa Margareta și-a schimbat ținuta cu una mai potrivită momentului, și anume un compleu cu bluză și taior albe, o fustă plisată într-o nuanță superbă de lavandă și accesorii în ton: o geantă-plic și pantofi mov. Margareta a purtat pe cap un văl fin alb, respectând cutumele bisericii, care cereau, pe vremuri, ca femeile să intre cu capul acoperit în lăcașele de cult.

Una peste alta, fiica Regelui Mihai dă dovadă încă o dată de simț stilistic extraordinar la nivel înalt, știind să-și aleagă cele mai potrivite ținute pentru a ieși în evidență și pentru a se face respectată.

Foto: Vlad Bodarev, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg