Majestatea Sa Margareta s-a întors la Lausanne FOTO

Actualizat:
1 majestatea sa margareta principele radu lausanne regele mihai 2 jpg jpeg

La aproape un an de la decesul tatălui său, Regele Mihai, Custodele Coroanei a revenit în Elveţia.

Acum un an aveam să aflăm că Majestatea Sa Regele Mihai a căzut la pat şi că este într-o stare foarte gravă, Familia Regală aşteptându-se la ce era mai rău. Fostul suveran era îngrijit la domiciliul său de la Lausanne de două călugăriţe şi vegheat în permanenţă de cineva din familie. Tot atunci s-a petrecut, din păcate, şi scindarea în Familia Regală, când fostul Principe Nicolae a fost ţinut departe de căpătâiul bunicului său...

Acum, la un an de la acele triste evenimente, cuplul regal s-a întors la Lausanne pentru a-i aprinde o lumânare Regelui Mihai.

Astfel, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au fost primiţi de părintele paroh Alexandru Iossifidis de la Catedrala Ortodoxă din Lausanne - primul loc unde a fost depus sicriul Majestăţii Sale Defuncte, în zilele de 11 şi 12 decembrie 2017.

Slujbele au avut loc în prezenţa Principesei Elena, a lui Alexander Nixon şi a Principesei Sofia şi au fost oficiate de Mitropolitul Iosif, de parohul Catedralei, părintele Alexandru Iossifidis, şi de protopopul român ortodox al Elveţiei, părintele Adrian Diaconu. Au fost prezenţi ambasadorii României la Berna şi Geneva, reprezentanţi ai Consiliului Regal şi ai Casei Majestăţii Sale, precum şi români veniţi să aducă omagiu regelui nostru.

Înainte de împlinirea unui an de la dispariţia Regelui Mihai I (5 decembrie 2017), Majestatea Sa Custodele Coroanei va mai poposi la Săvârşin, unde va participa la ceremonia acordării liceului din localitate a numelui “Regele Mihai”, apoi va lua parte la Gala Anuală Caritabilă de la Ateneul Român, organizată de Fundaţia Principesa Margareta a României în ziua de naştere a Regelui Mihai, 25 octombrie.

Foto: Cătălin Popescu / Casa Majestăţii Sale



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg