Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, în vizită regală în Olanda FOTO

Actualizat:
1 majestatea sa margareta si principele radu in olanda 1 jpg jpeg

Cuplul regal român s-a aflat timp de trei zile în Regatul Ţărilor de Jos şi s-a întâlnit cu Majestăţile Lor Regele Willem-Alexander şi Regina Máxima.

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au mers într-o vizită cu caracter public la Haga şi Breda, fiind primiţi de ambasadoarea României în Olanda, Brânduşa Predescu. În prima zi, Custodele Coroanei şi Principele Radu au fost oaspeţii Crucii Roşii olandeze şi la Institutul Clingendael. 

Majestatea Sa a ţinut un discurs cu tema „A European Union of Cohesion and Solidarity: Romania’s contribution”. De la aceeaşi tribună, în anul 2002, Regele Mihai I a ţinut un discurs în favoarea integrării României în NATO. La final, Custodele Coroanei şi Principele Radu au purtat un dialog cu participanţii la eveniment, apoi au luat parte la o recepţie oferită de gazde.

2 majestatea sa margareta si principele radu in olanda 2 jpg jpeg

În a doua zi a vizitei regale în Olanda, Custodele Coroanei şi Principele Radu au vizitat Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga şi  Palatul Păcii - unde au fost invitaţi să parcurgă Holul de Intrare şi Marea Sală a Justiţiei, precum şi Saloanele Roşu, Verde şi Japonez, spaţii-simbol ale acestei prestigioase instituţii a Naţiunilor Unite.

11 majestatea sa margareta si principele radu in olanda 11 jpg jpeg

În grădina palatului, oaspeţii regali români au dorit să vadă banca dedicată lui Nicolae Titulescu, aşezată în parcul CIJ cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea marelui diplomat român.

13 majestatea sa margareta si principele radu in olanda 13 jpg jpeg

După-amiază, cuplul regal a vizitat Academia Olandeză de Apărare, găzduită de Castelul Breda, parte a unei fortăreţe olandeze datând din secolul al XII-lea.

Vineri, în ultima zi a vizitei regale, cuplul a fost primit de Majestăţile Lor Regele Willem-Alexander şi Regina Máxima la Palatul Huis ten Bosch din Haga, într-un cadru privat. Iar pe seară au participat la o recepţie oferită în onoarea lor la Ambasada României din Haga.

21 majestatea sa margareta si principele radu in olanda 21 jpg jpeg

Este a douăsprezecea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2019, după vizita Principelui Radu la Istanbul (februarie), cea a Principesei Maria la Bruxelles (februarie), a Principelui Radu în Azerbaidjan (martie), după vizitele Custodelui Coroanei şi Principelui Radu în Franţa şi Danemarca (aprilie) şi Luxemburg (mai), după vizita Principesei Maria în taberele de refugiaţi sirieni din Turcia (mai), după vizitele Principelui Radu la Madrid (iunie), în Turcia (septembrie) şi vizitele Principesei Maria în Marea Britanie şi Austria (septembrie).



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg