Margareta a României și Principele Radu au fost întâmpinați cu pâine și sare la Dublin
Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la o întâlnire la Ambasada Republicii Moldova la Dublin.

Margareta a României și Principele Radu se bucură din plin zilele acestea de o vizită în Irlanda.
Potrivit biroului de presă al Casei Regale a României, Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la o întâlnire la Ambasada României la Dublin, unde au fost întâmpinați de domnul ambasador Laurențiu Ștefan, și de doamna ministru consilier Georgeta Bratu.

La întrevedere a luat parte diplomații, militarii și personalul administrative al ambasadei. Oaspeții regali au purtat un dialog cu membrii ambasadei și au luat cunoștință despre activitățile politice, educaționale, culturale, militare și consulare ale misiunii României în Irlanda.
În continuare, cuplul regal a vizitat Ambasada Republicii Moldova în Irlanda, unde a fost întâmpinat de doamna Jana Costachi, ambasadorul Republicii Moldova în Irlanda, doamna Aliona Rusu, șeful adjunct al misiunii, și de consul Andreea Chiriac. După o discuție cu diplomații ambasadei, pe teme legate de acțiunile Republicii Moldova pe drumul aderării la Uniunea Europeană, Majestatea Sa și Principele Radu au petrecut câteva momente cu membrii comunității moldovenești din Irlanda și au servit din bunătățile pregătite de familiile de moldoveni acasă la ei, cu ocazia venirii Majestății Sale la Dublin.










Majestatea Sa Margareta a arătat splendid în această vizită. A mizat pe o ținută deschisă la culoare, care i-a dat o notă de eleganță și rafinament.
A purtat o fustă plisată albă, tricou alb, taior bej, pantofi bej, poșetă albă și multe bijuterii din aur, care i-au dat un aer atât de șic.
Se vede din imagini cât de bine s-au simțit în vizită la românii din Irlanda!
Luni, cuplul regal a plecat spre Irlanda. Urmând o transparență care place atât de mult adepților regali, Margareta a României și soțul său s-au fotografiat chiar înainte de zbor și în descrierea imaginii erau oferite detalii:

”Majestatea Sa și Principele Radu încep astăzi o vizită în Republica Irlanda, pentru susținerea cooperării dintre România și Irlanda în cadrul Uniunii Europene, precum și pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova. De asemenea, Custodele Coroanei și Principele Radu se vor întâlni cu comunitatea românească din Dublin.”
Comunitatea românească din Irlanda este una dintre cele mai mari comunități de străini din țară, fiind a treia ca mărime după cetățenii britanici și polonezi. Conform datelor de la recensământ, românii reprezintă 0.6% din totalul populației Irlandei, plasându-se pe locul al patrulea în rândul comunităților de străini. Mai exact:
- Românii sunt a treia cea mai mare comunitate de străini din Irlanda, după polonezi și britanici.
- Limba română este a treia limbă străină vorbită în familie în Irlanda, după poloneză și franceză.
- Există un număr semnificativ de cetățeni cu dublă cetățenie, româno-irlandeză, situându-se pe locul șapte în clasamentul general conform Wikipedia.
Foto: Vlad Bodarev